Unirea ce stă între noi

N-aş zice că suntem un popor mai rău decât celelalte popoare care ne înconjoară, nici decât celelalte popoare europene. Dimpotrivă! La ospitalitate, cred că putem lua nota 10 absolut. Nici popor sângeros nu suntem. Nu ne place războiul, lucru pentru care suntem dispuși să facem chiar multe compromisuri, deși mai totdeauna am făcut cele mai proaste alegeri, cel puţin în modernitate.

Suntem foarte deschişi unii față de alţii, încât, îndată ce treci graniţa și intri în ţară, simți că te-ai întors în familie. Vorbim între noi de parcă ne-am şti de-o viață, chiar dacă ne întâlnim poate pentru prima şi, de multe ori, ultima oară. De aceea, în România nu există secrete, nici măcar secrete de stat. Indiferent dacă e vorba de statul de drept sau de cel paralel, secretele se află foarte repede. Pe de altă parte însă, oricât de mare ar fi trădarea de neam, acest lucru nu ne tulbură și nu ne miră cu nimic. Cel mult, românii vor mai scoate un banc, căci, da, absolut orice nemulţumire ar avea, chiar și o adevărată nenorocire, românul tot va găsi în el puterea să ironizeze situaţia, de parcă nici nu ar fi el în cauză. De aceea spun că nu suntem un popor tocmai obişnuit.

Românii nu fac revoluţie. Să nu se amăgească cineva că noi am fi iniţiat vreo revoluție, de la Brâncoveanu încoace. Pare-se că avem alergie la orice fel de schimbare istorică. Nouă ne place ca lucrurile să rămână aşa cum au fost dintotdeauna. Dar, dacă totuși ni se impune, acceptăm şi revoluţiile, şi chiar ajungem să credem că noi le-am făcut, căci nici nu ne place să acceptăm că suntem manipulaţi.

Românului îi place să fie lăsat în pace

Dacă m-ar întreba cineva ce-i place românului cel mai mult, i-aş răspunde că românului îi place să fie lăsat în pace. Să fie lăsat să viseze la veșnicie. Asta mai recent, căci cu ceva vreme în urmă, chiar înainte de Primul Război Mondial, mai tot românul de la ţară era cu adevărat absorbit de acea contemplare a veşniciei, care „s-a născut la sat”, după cuvântul lui Blaga. Şi probabil că atât de mult a iubit condiţia înveşnicirii în minunatele noastre plaiuri, peste care s-a pogorât credinţa în Hristos precum roua pe lână, încât, chiar și după ce a pierdut conținutul contemplării, românul nu se poate despărţi de această nostalgie. Nici atunci când îi arde casa. El iese în grădină cu ce apucă şi priveşte în urmă, bucurându-se și minunându-se, totodată, că a scăpat cu viaţă.

Nu, românul nu şi-a dorit niciodată să facă istorie, cel puțin nu în planul văzut al lumii acesteia. Și nici să cucerească vreun loc pe podiumul culturilor majore ale Europei. Nu că nu l-ar fi dus capul sau că nu ar fi avut resursele necesare, ci, pur și simplu, pentru că nu l-a interesat, spre disperarea unuia ca Cioran.

La fel este şi astăzi poporul român, deşi acum există o aşa-zisă clasă politică în mâinile căreia îşi încredinţează destinul istoric la fiecare patru ani. Românul însă nici măcar în privința asta nu este interesat să existe vreo congruenţă și coerență în demersul politic, încât, dacă mâine, la alegerile prezidențiale, ar fi votat un chinez, un negru sau un indian „neaoş”, despre care nu a auzit nimeni, dar care peste noapte va fi primit cetăţenia română, nu s-ar mira şi nici nu s-ar revolta, atâta timp cât Serviciile nu ar organiza o ieşire în stradă. Dar cum, în genere, Serviciile sunt cele care orchestrează alegerile, nici acest lucru nu se va întâmpla niciodată.

Este inexplicabil până şi faptul că ne iubim ţara şi meleagurile ‒ în felul nostru, desigur ‒, pe care însă, pe de altă parte, nici nu prea suntem motivaţi să le apărăm. Dimpotrivă, plecăm cât mai departe de ele, păstrând totodată în suflet nostalgia şi durerea infinită că nu vom muri în mijlocul „alor mei”, în casa bătrânească, înaintea căreia se deschideau priveliști mioritice.

Am spus întotdeauna şi cred cu toată tăria că românii sunt, în istoria lumii, campioni la risipirea darurilor primite de la Dumnezeu. Şi nu sunt puţine. Cauza se află, după mine, în marile confuzii pe care am ajuns să le facem, în ultimile sute de ani, între naţionalismul prost înţeles, în speță masonic, şi dragostea de neam, între civilizaţia occidentală şi bunele rânduieli creştine ale poporului nostru, între visare şi contemplaţie, între lenea uitării de sine şi înțelepciunea pe care ți-o dă perspectiva veşniciei. Poate că și străinii, care ne-au tot condus de trei secole încoace, ne-au ajutat să păşim pe această cale a aneantizării istorice, opuse înveşnicirii, dar cred că şi noi am făcut şi facem încă greşeli în istoria noastră recentă, care pare să ne conducă spre un deznodământ tragic, apocaliptic, precum al poporului evreu, în urmă cu vreo 2000 de ani.

Lumina” ne poate veni chiar din patria noastră

De când nu mai suntem stăpânii propriilor destine, ci supuşi fie fanarioţilor, fie regilor străini, fie ruşilor sau comuniştilor sau, mai nou, globaliştilor, ca să nu le spunem pe nume, educația civilizatorie care ni s-a dat a avut acelaşi numitor comun. În toate aceste regimuri, românul a fost învăţat că este „ţăran prost”, iar „lumina” vine de acolo de unde sunt puse reflectoarele: ori de la Apusul latin, ori de la bolşevismul slav ‒ ori, mai nou, de la neomarxismul occidental, ce se închină pe faţă lui satan. Dar, în nici un caz, că „lumina” ne poate veni chiar de aici, din patria noastră, din ceea ce suntem noi, ca neam aşezat de Dumnezeu pe acest pământ, cu propriul său rost pe lume și în istorie.

Aşa se face că poporul român, de când se ştie el în modernitate, are o istorie scrisă de străini şi o conştiinţă de sine alterată permanent de un puternic complex de inferioritate față de ei. Poate că ne place să ne numim români şi iubim tot ce este românesc, dar uneori ne este şi frică să o rostim cu glas tare, ca nu cumva să ne audă cineva care nu e de acord cu noi şi să ne desconsidere. Se pare că am suferit, ca popor, o reeducare mai eficientă decât aceea pe care au pătimit-o martirii noștri la Piteşti.

Nu cred să existe pe lume un alt popor căruia să-i terfelești istoria, să-i batjocoreşti valorile, să-l scuipi în faţă, iar el să nu te omoare cu pietre sau să nu te expulzeze din mjlocul lui. La noi, lucrurile funcţionează taman invers. Dacă îi batjocoreşti numele și istoria, ai toate șansele să fii promovat, luat ca exemplu, admirat și premiat. Ajungi chiar să ții conferinţe prin universităţi şi să apari la televizor, cum s-a întâmplat cu unul ca Boia. Și nu e singurul. De aceea şi este posibil să fim conduşi de nemţi, unguri, arabi sau orice altceva, numai români să nu fie, și nimeni să nu zică nimic. Mai ştiţi vreun exemplu de acest fel în istoria recentă a Europei şi Americii?

Dar nici lucrul ăsta nu ar fi atât de grav, din perspectiva eshatologică în care am fost croiţi să ne mişcăm ca neam. Mai gravă mi se pare alterarea fără precedent a sentimentului unităţii noastre. Nu ne mai doare unul pentru celălalt, nu mai simțim nevoia să ne jertfim pentru propriul neam, nici măcar pentru propria familie. Am sentimentul că, după căderea lui Ceauşescu, într-un număr mai mult decât considerabil, românii s-au lăsat cuprinşi de somnul cu vise aievea al nopţii televizuale. Şi tot ce apare pe micul ecran devine „învăţare în somn” pentru mase.

Sigur, nu suntem numai noi în situaţia aceasta, dar la noi softul, noul program de conştiinţă care ne-a fost implementat pe această cale, a fost produs sub îndrumările directe ale celor care nu au nici un interes ca românii să mai existe pe aceste meleaguri. Drept este însă că o asemenea subjugare fără precedent a unui popor, în numai câteva decenii, nu s-ar fi putut realiza, dacă noi nu i-am fi dat drepturi asupra noastră stăpânitorului lumii acesteia. Milioanele de avorturi sunt, poate, păcatul cel mai strigător la cer ‒ dar mai sunt şi altele, multe lepădări de credinţă prin fapte, care nu sunt îngăduite cu nici un chip unui popor al lui Dumnezeu. Așa că am fost lăsaţi în mâinile celui rău, ca să ne smerim.

Ce ne mai rămâne de făcut? În primul rând, să ne rugăm Domnului, înainte de a fi nimiciţi ca neam, ca să ne arate încă o dată milostivirea Sa. Dar dacă o vom face numai cu buzele, fără să ne implicăm cu toată inima, cu toată fiinţa noastră, de nici un folos nu ne va fi. Ba, mai mult, dacă din fapte nu se va vedea unirea dintre noi, rugăciunea unuia pentru celălalt, compătimirea unuia cu suferința celuilalt şi a tuturor laolaltă cu suferinţa acestui popor, nu cred că se va mai putea schimba ceva. Suntem mult prea dezbinaţi unii față de ceilalţi şi fiecare cu sine însuși, ca rugăciunile noastre să mai poată ajunge la Dumnezeu. Nu mai alcătuim un trup, nu mai suntem într-un gând, pentru că patimile ne-au sfâșiat, dușmăniile ne-au fărâmiţat într-o infinitate de cioburi, atât de mărunte, încât nu mai putem reconstitui oglinda în care să se poată vedea sufletul acestui popor.

Rănit este trupul neamului nostru românesc, însângerat și sfâşiat este și trupul firii celei una a întregului neam omenesc, pe care Hristos a unit-o în El Însuşi. Cum putem oare nădăjdui o soartă mai bună, cum putem îndrăzni să mai visăm la pacea pe care o iubeşte sufletul fiecăruia dintre noi, la libertatea și bucuria de-a fi lăsați să trăim în dragostea alor noștri, când noi înșine ne-am rupt de toate acestea, alegând neliniştea și haosul pe care păcatul îl aduce în viaţa noastră?

Răspunsul este în relația cu Dumnezeu

Acum ne întrebăm, neliniștiți: Oare vom fi vaccinaţi? Ce să facem ca să scăpăm de acest vaccin care ne poate pune viața în pericol? Cum să ne ferim de 5G, care va îmbolnăvi cu mult mai mulţi oameni decât toată această pandemie? Răspunsul nu poate veni decât de la relaţia noastră cu Dumnezeu. Dacă vom găsi calea pocăinţei ca neam, poate că nu vom avea parte de prea mult bine trupesc pe acest pământ, dar putem nădăjdui la viaţa cea veşnică. Altfel, în viața aceasta vom avea parte de boli şi suferinţe, de sclavia minţii şi a simţurilor ‒ iar dincolo, ce am mai putea nădăjdui? Lucrurile avansează mai repede decât își puteau închipui chiar și cei mai pesimişti dintre noi.

Avem însă un avantaj faţă de alte popoare. Prea bine nu am dus-o noi nici în vremea comunismului, ca să fim disperaţi atunci când vom fi lipsiţi de toate ‒ şi, cel mai important, suntem un popor ortodox, cu o mulţime de mucenici rugători pentru noi. Suntem ortodocşi, avem porţile mântuirii deschise, numai noi să vrem să le trecem pragul, numai noi să vrem să pășim pe calea botezului, a pocăinţei şi a Sfintelor Taine. Numai noi să vrem să intrăm pe poarta Împărăţiei, în Biserica lui Hristos, şi să nu o mai părăsim, oricâte promisiuni ne va mai face lumea.

Întodeauna perioadele de prigoană din istoria omenirii au fost prielnice vieţii creştine şi, până la urmă, o mare șansă. Să ne aducem aminte de cuvântul Sfântului Paisie Aghioritul, care spunea că mulţi sfinți ar fi vrut să trăiască în vremurile noastre, ca să se poată încununa și mai mult, pentru a fi mai aproape de Hristos în viața cea veșnică!

Gheorghe Fecioru – publicația Familia Ortodoxă (partener goFM.ro din anul 2009)

Încă de la infiinţarea postului de radio goFM am ales să prezentăm informaţii pozitive fără A VĂ AFECTA EMOŢIONAL – pentru că credem că este posibilă o lume mai bună. Încercăm să armonizăm informaţiile pe care le citeşti încă de la primele ore ale dimineţii şi îţi oferim sunetul go 24/24 cu muzică aleasă pe sprânceană. Pentru a putea face acest lucru, depindem de sprijinul cititorilor şi ascultatorilor noștri. Pentru că un jurnalism bun este scump și nu este disponibil gratuit.

Ideea noastră: spre deosebire de multe alte publicaţii mass-media, activitatea echipei editoriale este accesibilă în mod liber. Articolele noastre ar trebui citite, apreciate și partajate cât mai mult posibil. Doar așa pot conduce la schimbările necesare din punct de vedere social în lumea noastră. În schimb, goFM.ro este susținut de cititorii noștri. Voluntar și solidar. Cu participarea dvs., goFM.ro poate fi, de asemenea, ceea ce este în viitor: un public critic și o voce angajată pentru o mai mare protecție a informaţiei de calitate. Susțineți goFM.ro cu o donaţie voluntară.

Susține proiectul goFM cu o donație:
Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on google
Google+
Share on telegram
Telegram
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on google
Share on print
Share on email
Share on telegram
Share on pocket
Share on xing
Share on vk
Share on skype

CELE MAI DISTRIBUITE ȘTIRI

Log In

Forgot password?

Forgot password?

Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

Your password reset link appears to be invalid or expired.

Log in

Privacy Policy

To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website. %privacy_policy%

Add to Collection

No Collections

Here you'll find all collections you've created before.

--:--
--:--
  • cover
    goFM
  • cover
    goFM Mobile
  • cover
    goREBEL
  • cover
    harmony Radio
  • cover
    goCAFE (NEW RADIO)
  • cover
    goROCK
  • cover
    goJAZZ
  • cover
    go SCHLAGER (NEW RADIO)
  • cover
    goTRAFFIC (în curând)