Un nou studiu ne arata de ce oamenii ajung să doarmă din ce în ce mai puţin

Un studiu realizat în Marea Britanie arată că dormim din ce în ce mai puţin de la un an la altul.

Înainte de a ne culca obişnuim să ne uităm la televizor, să stăm pe internet, să ne verificăm conturile reţelelor de socializare sau să trimitem mail-uri. Din momentul în care ne băgăm în pat şi pînă adormim mai trece o oră.

Concluzia aparţine unui studiu britanic, ale cărui rezultate arată că laptopul, smartphone-ul sau tableta sînt principalii factori perturbatori ai somnului, notează Daily Mail.

Pentru a se ajunge la această concluzie, au fost chestionate 1.000 de persoane cu privire la ce face înainte de a se culca. Din lista de răspunsuri a fost eliminat sexul ca opţiune. Astfel, s-a constatat că 34% dintre respondenţi obişnuiesc să mai petreacă ceva timp în faţa televizorului sau pe internet după ce s-au bagat în pat, 30% dintre voluntari au spus că se uită pe reţelele de socializa, 17% dintre aceştia au menţionat că scriu mail-uri, 11% fac shopping online şi 4% dintre persoane au spus că obişnuiesc să citească.

O mică parte dintre respondeţi au menţionat că înainte de a se culca obişnuiesc să mănînce o mică gustare sau să se joace pe internet. Datele cercetării mai arată că 83% dintre respondenţi au menţionat că iubesc să doarmă, acest lucru fiind mai important pentru ei chiar şi decît mîncatul, asta pentru că numărul de ore pe care îl dorm se diminuează de la an la an.

Potrivit studiului, obişnuim să dormim în medie 6 ore şi 28 de minute pe noapte, o oră şi 32 de minute mai puţin decît dormeau bunicii noştri.

Încă de la infiinţarea postului de radio goFM am ales să prezentăm informaţii pozitive fără A VĂ AFECTA EMOŢIONAL – pentru că credem că este posibilă o lume mai bună. Încercăm să armonizăm informaţiile pe care le citeşti încă de la primele ore ale dimineţii şi îţi oferim sunetul go 24/24 cu muzică aleasă pe sprânceană. Pentru a putea face acest lucru, depindem de sprijinul cititorilor şi ascultatorilor noștri. Pentru că un jurnalism bun este scump și nu este disponibil gratuit.

Ideea noastră: spre deosebire de multe alte publicaţii mass-media, activitatea echipei editoriale este accesibilă în mod liber. Articolele noastre ar trebui citite, apreciate și partajate cât mai mult posibil. Doar așa pot conduce la schimbările necesare din punct de vedere social în lumea noastră. În schimb, goFM.ro este susținut de cititorii noștri. Voluntar și solidar. Cu participarea dvs., goFM.ro poate fi, de asemenea, ceea ce este în viitor: un public critic și o voce angajată pentru o mai mare protecție a informaţiei de calitate. Susțineți goFM.ro cu o donaţie voluntară.

Susține proiectul goFM cu o donație:
Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on google
Google+
Share on telegram
Telegram
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on google
Share on print
Share on email
Share on telegram
Share on pocket
Share on xing
Share on vk
Share on skype

CELE MAI DISTRIBUITE ȘTIRI

  • Pericolul cristalelor de zahăr

    Relaţia dintre zahăr şi cancer se cunoaşte de multă vreme, dar mecanismele care stau la baza acesteia au rămas până acum ascunse. Datorită unui proiect care a durat nouă ani, comunitatea ştiinţifică a înregistrat o mare realizare, unde subiectul central a fost modul în care celulele canceroase metabolizează zahărul. Se ştie faptul că aproape toate […] More

    Read More

  • Trending

    Hamsteri mondiali de înaltă tehnologie

    Industria auto este amenințată cu o perioadă scurtă de muncă, iar liniile de producție sunt într-un punct mort în China: microcipurile sofisticate sunt puține în întreaga lume. Acestea provin aproape exclusiv din Taiwan. Cum a apărut criza? Noua consolă de joc de la Sony a fost epuizată de luni de zile, laptopurile și tabletele sunt […] More

    Read More

Log In

Forgot password?

Forgot password?

Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

Your password reset link appears to be invalid or expired.

Log in

Privacy Policy

To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website. %privacy_policy%

Add to Collection

No Collections

Here you'll find all collections you've created before.

--:--
--:--
  • cover
    goFM
  • cover
    goFM Mobile
  • cover
    goREBEL (NEW RADIO)
  • cover
    harmony Radio
  • cover
    harmony MOBILE
  • cover
    goROCK
  • cover
    goJAZZ
  • cover
    go A TUTTI
  • cover
    goLOUNGE
  • cover
    goSPACE
  • cover
    goTRAFFIC (în curând)