Ştafeta flăcării olimpice pleacă de la Fukushima

Ştafeta flăcării olimpice îşi va începe joi periplul în Japonia, la Fukushima, după un an şi o zi de la amînarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo din cauza pandemiei de Covid-19, informează AFP, citează Agerpres.

Această sărbătoare naţională este considerată drept esenţială pentru crearea unui climat favorabil Jocurilor Olimpice, marcate în ultima perioadă de numeroase temeri legate de propagarea coronavirusului şi a restricţiilor legate de pandemie.

Flacăra a fost aprinsă de la razele soarelui pe data de 12 martie 2020 în apropierea templului Herei din Olympia, în Grecia, care se află la peste 9.600 km de stadionul naţional din Tokyo, unde va sosi înaintea deschiderii Jocurilor, pe 23 iulie.

Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost amînate cu puţin înainte de trimiterea flăcării în Japonia, unde a rămas aprinsă pe durata anului trecut. După amînarea Jocurilor, flacăra a rămas expusă în nord-estul Japoniei, dar, ca urmare a creşterii numărului cazurilor de Covid-19, ea a fost transportată într-un loc secret. Flacăra a reapărut pentru două luni la Muzeul Olimpic, situat în apropierea Stadionului Naţional.

După plecarea de la Fukushima, în nord-estul Japoniei, flacăra olimpică va traversa Japonia timp de aproximativ patru luni, mai exact 121 de zile în total. Departamentul din Fukushima şi regiunea Tohoku, unde se află torţa, au fost alese ca puncte de plecare pentru punerea în valoare a reconstrucţiei acestor zone la zece ani după seismul şi tsunami-ul care au provocat o catastrofă nucleară pe 11 martie 2011. Publicul nu va fi autorizat să asiste la ceremonia de start a ştafetei, de joi, pentru a limita riscurile de infectare, iar festivităţi “simplificate” vor fi difuzate în direct la televiziune şi pe internet. În cursul periplului său, flacăra va traversa 47 de departamente din Japonia, insula Hokkaido şi regiunea Kagoshima din sud-vest, cu un ocol prin insulele Okinawa.

De asemenea, flacăra va avea un itinerar sinuos, îndreptîndu-se mai întîi spre sud-vest, iar apoi va urca spre regiunile din nordul ţări, înainte de a se îndrepta spre capitala Tokyo. Flacăra va rămîne aproximativ două zile în fiecare departament, unde zilnic va avea loc o ceremonie în cursul căreia ultimul component al ştafetei va transfera torţa într-un imens vas olimpic. Peste o jumătate de milion de persoane îşi anunţaseră disponibilitatea de a candida în 2019 pentru a purta flacăra olimpică, dar organizatorii au redus numărul acestora la aproximativ 10.000, de la campioni japonezi în sport la o fetiţă al cărei bunic a participat la ştafeta flăcării cu ocazia precedentei ediţii a Jocurilor de la Tokyo, în 1964. Dar mai multe personalităţi s-au retras de la eveniment, unele dintre acestea invocînd “probleme de calendar”, în timp ce altele şi-au manifestat deschis îngrijorarea privind organizarea Jocurilor Olimpice în timpul pandemiei. În fiecare zi, flacăra va fi depusă într-un “vas special” cîntărind aproximativ 200 kg şi măsurînd 1,5 metri. Locuitorii vor fi autorizaţi să asiste la trecerea flăcării, dar vor trebui să poarte măşti, să evite aglomerările şi să nu asiste decît la segmente ale ştafetei în apropierea domiciliului lor. Totodată, aclamaţiile vor fi interzise pentru a evita propagarea virusului. Spectatorii vor fi invitaţi să “susţină prin aplauze sau să utilizeze obiecte distribuite” în prealabil.

Organizatorii au avertizat că anumite segmente ale ştafetei ar putea fi suprimate dacă provoacă aglomerări importante.

Kane Tanaka, decana de vîrstă a omenirii, în vîrstă de 118 ani, ar urma să participe la ştafetă la Shime, în departamentul Fukuoka.

Încă de la infiinţarea postului de radio goFM am ales să prezentăm informaţii pozitive fără A VĂ AFECTA EMOŢIONAL – pentru că credem că este posibilă o lume mai bună. Încercăm să armonizăm informaţiile pe care le citeşti încă de la primele ore ale dimineţii şi îţi oferim sunetul go 24/24 cu muzică aleasă pe sprânceană. Pentru a putea face acest lucru, depindem de sprijinul cititorilor şi ascultatorilor noștri. Pentru că un jurnalism bun este scump și nu este disponibil gratuit.

Ideea noastră: spre deosebire de multe alte publicaţii mass-media, activitatea echipei editoriale este accesibilă în mod liber. Articolele noastre ar trebui citite, apreciate și partajate cât mai mult posibil. Doar așa pot conduce la schimbările necesare din punct de vedere social în lumea noastră. În schimb, goFM.ro este susținut de cititorii noștri. Voluntar și solidar. Cu participarea dvs., goFM.ro poate fi, de asemenea, ceea ce este în viitor: un public critic și o voce angajată pentru o mai mare protecție a informaţiei de calitate. Susțineți goFM.ro cu o donaţie voluntară.

Susține proiectul goFM cu o donație:
Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on google
Google+
Share on telegram
Telegram
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on google
Share on print
Share on email
Share on telegram
Share on pocket
Share on xing
Share on vk
Share on skype

CELE MAI DISTRIBUITE ȘTIRI

Log In

Forgot password?

Forgot password?

Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

Your password reset link appears to be invalid or expired.

Log in

Privacy Policy

To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website. %privacy_policy%

Add to Collection

No Collections

Here you'll find all collections you've created before.

--:--
--:--
  • cover
    goFM
  • cover
    goFM Mobile
  • cover
    goFM 90,4 FM
  • cover
    goREBEL
  • cover
    MARLENE Radio
  • cover
    goSPACE
  • cover
    goCAFE
  • cover
    goROCK
  • cover
    goBEACH
  • cover
    goFRESH
  • cover
    goJAZZ
  • cover
    go SCHLAGER
  • cover
    goTRAFFIC (teste)
  • cover
    goDREAM - IN CURAND
  • Sweet FM