Salariul minim ar putea crește în Statele Unite

Joe Biden vrea să dubleze salariul minim – care a rămas neschimbat de la 24 iulie 2009 – cu scopul a scoate milioane de americani din sărăcie, printr-o iniţiativă ambiţioasă care se află deja pe biroul legiuitorilor şi care s-ar putea dovedi o adevărată revoluţie socială pentru cei mai nevoiaşi locuitori ai Statelor Unite, o ţară cu disparităţi socio-economice ţipătoare, relatează AFP.

Aceasta este una dintre cele mai puternice măsuri sociale de la instalarea lui Joe Biden la Casa Albă. ”Înaintea pandemiei, salariul minim federal de 7,25 dolari era deja de nesusţinut din punct de vedere economic şi moral”, a rezumat, la prezentarea acestui proiect de lege, democratul din Virginia Bobby Scott.

Această iniţiativă – în pofida faptului că se bucură de o mare popularitate în rîndul populaţiei, inclusiv al susţinătorilor republicanilor, şi că este susţinută de peste un deceniu de către sindicate – se loveşte de opoziţia republicanilor, asupra cărora lobby-ul întreprinderilor exercită presiuni din cauză că nu vor să suporte costurile.

Salariu de foamete

”În cea mai bogată ţară din lume, atunci cînd munceşti 40 de ore pe săptămînă nu ar trebui să trăieşti în sărăcie”, subliniază Bernie Sanders, un fost candidat progresist la preşedinţie, care susţine proiectul şi care speră să-i convingă pe sceptici. ”Acesta nu este un ideal radical”, dă asigurări senatorul din Vermont, care cataloghează cei 7,25 de dolari actuali drept un ”salariu de foamete”.

Marasmul economic cauzat de pandemia COVID-19 afectează mai ales micile întreprinderi din sectorul restauraţiei. Astfel, ele nu văd cu ochi buni această iniţiativă, inclusă în uriaşul plan de salvare în valoare de 1.900 de miliarde de dolari. Vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Restaurantelor (NRA) Sean Kennedy a primit proiectul cu răceală, cu atît mai mult cu cît acesta prevede obligaţia plătirii integrale a acestui salariu minim – indiferent de bacşişul impus clienţilor. Aceste bacşişuri le permit patronilor să le plătească angajaţilor doar 2-3 dolari, atunci cînd aceste faimoase ”tips” acoperă diferenţa pînă la 7,25 de dolari. Această măsură ”va antrena costuri de nesuportat” la multe localuri, care nu vor mai avea decît să concedieze şi mai mult sau se închidă în mod definitiv, avertizează Sean Kennedy.

Noul secretar al Trezoreriei Janet Yellen îi răspunde că ”o creştere a salariului minim va permite unor zeci de milioane de americani să iasă din sărăcie şi să creeze totodată oportunităţi pentru nenumărate întreprinderi mici din ţară”. Totul depinde de modul în care va fi pusă în aplicare măsura, argumentează ea, preconizînd o creştere treptată pînă la 15 dolari la orizontul lui 2025, care acordă ”suficient timp în vederea adaptării”.

Cerc vicios

Însă administraţia Biden insistă asupra unui cer vicios – remunerarea celor cu cele mai mici salarii ar favoriza cheltuieli suplimentare de consum, de bunuri şi se servicii furnizate de de către întreprinderile mici în valoare de miliarde de dolari. În 2019, 1,6 milioane de muncitori aveau un salariu egal sau mai mic decît salariul minim federal – reprezentînd 1,9% din muncitorii plătiţi la oră, potrivit Birului de Statistică.

Statele din sudul şi centrul ţării aplică, în general salariul minim, însă cele din est şi din bogata Californie plătesc mai mult – pînă la 12, 13 sau 15 dolari.

Iniţiativa – care marchează virajul social vrut de către Joe Biden – va fi dificil de adoptat, în pofida faptului că democraţii deţin controlul în ambele Camere ale Congresului. Bernie Sanders a evocat deja un recurs la un dispozitiv prin care legea să fie adoptată cu o majoritate simplă.

Susține proiectul goFM cu o donație:
Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)
goCHAT
gofmstudio
astăzi începând cu ora 21:00 la goFM.ro aveți o nouă ediție din City BEAT cu Florin OTROCOL
gofmstudio
asteptam mesajele dumneavoastra si prin WhatsApp la 0736.044.055
gofmstudio
in aceasta saptamana, "VINTAGE NIGHT CAFFE" se va difuza de la orele 21 pana la ora 4 a diminetii, urmat de "goMORNING" de la 5 la 9 cu Dana Daba, Daniela Sommer si Laurentiu S. Lup
gofmstudio
urmeaza la goFM.ro o noua informatie interesanta.
gofmstudio
Nomofobia – dependenţa de telefonul mobil
gofmstudio
ANUNT IMPORTANT: Emisia programelor din cadrul goNEWS GROUP RO & DE va fi intrerupta in aceasta seara incepand cu ora 21:30 pentru o perioada de maxim 15 min., intrucat vor incepe probele de emisie video ce se pot urmari si pe portalul partener HEDEX.tv Va multumim pentru intelegere.
Ghiță
Ghiță is back
Ghiță
Ghita + Muzica Gofm = LOVE
Mircea Pop
🤝🤝
gofmstudio
te salutam Mircea POP si bun venit in goFM.ro
gofmstudio
urmariti in aceste momente "CITY BEAT" cu Florin OTROCOL.
Customize
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on google
Share on print
Share on email
Share on telegram
Share on pocket
Share on xing
Share on vk
Share on skype

CELE MAI DISTRIBUITE ȘTIRI

Log In

Forgot password?

Forgot password?

Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

Your password reset link appears to be invalid or expired.

Log in

Privacy Policy

To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website. %privacy_policy%

Add to Collection

No Collections

Here you'll find all collections you've created before.

--:--
--:--
  • cover
    goFM
  • cover
    goFM Mobile
  • cover
    harmony Radio
  • cover
    goROCK
  • cover
    goJAZZ
  • cover
    go A TUTTI
  • cover
    goLOUNGE
  • cover
    goSPACE (NEW !!!)
  • cover
    goTRAFFIC (în curând)
  • cover
    TESTE - goFM ALBA IULIA
  • cover
    TESTE - goFM Câmpulung Muscel
  • cover
    TESTE - goFM Făgăraş
  • cover
    TESTE - goFM Constanţa
  • cover
    TESTE - goFM Iaşi