Puterea de a începe o nouă relație după ce ai fost înșelată

Multe dintre femei ajung să fie înşelate de partenerii lor. Deşi cred că trăiesc una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste şi că acest lucru nu se poate întâmpla şi în cazul lor, când se aşteaptă mai puţin, semnele încep să apară. Din păcate, unele nu au curajul să plece, iar altele, cu inima zdrobită îşi continuă viaţa şi nu se mai uită înapoi. Dar oricât de puternice ar părea, se confruntă cu o slăbiciune: se tem de noi începuturi. Cauza? Lipsa încrederii. Să nu treacă din nou prin aceeaşi situaţie, să nu se îndrăgostească şi să resimtă acea durere.

Multe dintre noi ne-am lovit de situaţii similare şi ne-am confruntat cu un amalgam de sentimente în momentul în care am aflat că omul pe care îl iubeam, ne-a înşelat. Ştim, ţi se rupe inima-n două, dar de ce o astfel de întâmplare trebuie să-ţi complice viaţa şi să te facă să fii în permanenţă suspicioasă în privinţa potenţialilor parteneri?! Fii curajoasă, ia-ţi inima-n dinţi şi încearcă să cunoşti persoane noi. Oricât de înspăimântător ar fi, chiar dacă eşti pregătită sau nu.

Poate că nu vei fi la fel ca înainte de a trece prin această situaţie, dar nu poţi lăsa o astfel de experienţă să te definească sau să te oprească să-ţi deschizi din nou inima.

Ai nevoie de o pauză

Pentru început, până reuşeşti să-ţi refaci cât de cât inima, ai nevoie de un detox care să te pregătească pentru noile întâlniri şi cum să-ţi evaluezi potenţialii parteneri. Acest lucru te poate ajuta enorm, iar dacă nu-ţi laşi puţin timp pentru tine şi, imediat după despărţire, fugi să cauţi pe altcineva, vei realiza că eşti încă vulnerabilă şi vei lua decizii nesăbuite.

Nu grăbi lucrurile

Chiar ai nevoie de foarte mult timp atunci când vine vorba să-ţi cunoşti viitorul partener. Nu ai de unde să ştii dacă cel pe care tocmai l-ai cunoscut este de încredere, îşi doreşte aceleaşi lucruri de la o relaţie ca şi tine, iar disciplina emoţională, pas cu pas, va duce la rezultate uimitoare. În primul rând, nu te avânta în întâlnirile zilnice, oricât de mult ţi-ai dori să-l cunoşti pe noul tip care-ţi surâde. Şi, bineînţeles, nu exagera cu mesajele. Un alt lucru important: nu vă daţi întâlnire în locuri în care hainele se pot da uşor jos şi puteţi ajunge direct în pat (la el sau la tine). Sper că eşti conştientă că ”Hai la mine să vedem un film”, nu este tocmai ceea ce pare. Dacă nu grăbeşti lucrurile şi nu te culci cu persoana pe care o placi atât de repede, poate ajuta la câştigarea încrederii faţă de potenţialul partener. În momentul în care vezi că tipul pe care-l placi este interesat mai mult de cine eşti cu adevărat şi nu vrea doar să fii încă o femeie adăugată pe lista lui, atunci poţi şti că bărbatul de lângă tine este unul de încredere.

Observă viitorul partener

Mulţi bărbaţi reuşesc să fie fermecători, amuzanţi, să pară interesaţi de tine şi să te facă să te simţi bine. Dar ai nevoie de un bărbat care să-ţi ofere atenţie şi să-şi facă timp pentru tine, chiar dacă în lumea lui poate este haos. Te sună? Vine la întâlnire când promite să o facă, fără să lase ceva să intervină? Îţi promite o cină romantică şi se ţine de cuvânt? Îţi sare în ajutor atunci când chiar ai cea mai mare nevoie? Toate acestea necesită mult timp de observare, dar îţi garantăm că va merita.

De ce nu a mers relaţia anterioară?

Nu întotdeauna este vina ”victimei” atunci când partenerul o înşală. Dacă relaţia nu funcţionează, cel nefericit poate pleca oricând, fără să fie nevoit să ajungă la acest pas şi să-l facă pe cel de lângă el să sufere. Înşelatul este o problemă cu care multe cupluri se confruntă. În general, până şi cele mai mici probleme din relaţie pot duce la asemenea alegeri. Este foarte important să îţi dai seama de ele şi să ai grijă să nu ajungi în acelaşi punct şi în relaţiile viitoare.

Conexiunea, un lux

Când întâlneşti o nouă persoană pe care o vezi ca pe un potenţial partener, încearcă să creezi o conexiune. Este cea mai puternică împotriva infidelităţii. Studiile arată că lipsa acesteia duce la înşelat sau alte probleme similare. Întotdeauna va exista cineva mai tânăr, mai frumos, mai deştept sau mai bogat care, fără niciun motiv, îţi poate lua locul peste noapte. Dacă creezi o conexiune cu partenerul tău, astfel încât să-l faci să se simtă în permanenţă iubit, adorat, unic, să-i oferi sentimente pe care nimeni nu i le poate oferi peste noapte sau aşa cum o faci tu, poţi spune că ai un as în mânecă.

Durerea te face mai puternică

Ştii cum se spune, ”Ce nu te omoară, te face mai puternic”. Aşa este şi în cazul relaţiilor. Atunci când ai parte de experienţe dureroase, trebuie să alegi să înveţi din ele. Trecerea de la victimă la războinic poate fi un pas important în procesul tău de recuperare. În felul acesta, vei avea mai multă încredere în tine şi potenţialul tău. Persoana care te-a înşelat nu va avea puterea de a readuce durerea în viaţa ta.

Încă de la infiinţarea postului de radio goFM am ales să prezentăm informaţii pozitive fără A VĂ AFECTA EMOŢIONAL – pentru că credem că este posibilă o lume mai bună. Încercăm să armonizăm informaţiile pe care le citeşti încă de la primele ore ale dimineţii şi îţi oferim sunetul go 24/24 cu muzică aleasă pe sprânceană. Pentru a putea face acest lucru, depindem de sprijinul cititorilor şi ascultatorilor noștri. Pentru că un jurnalism bun este scump și nu este disponibil gratuit.

Ideea noastră: spre deosebire de multe alte publicaţii mass-media, activitatea echipei editoriale este accesibilă în mod liber. Articolele noastre ar trebui citite, apreciate și partajate cât mai mult posibil. Doar așa pot conduce la schimbările necesare din punct de vedere social în lumea noastră. În schimb, goFM.ro este susținut de cititorii noștri. Voluntar și solidar. Cu participarea dvs., goFM.ro poate fi, de asemenea, ceea ce este în viitor: un public critic și o voce angajată pentru o mai mare protecție a informaţiei de calitate. Susțineți goFM.ro cu o donaţie voluntară.

Susține proiectul goFM cu o donație:
Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on google
Google+
Share on telegram
Telegram
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on google
Share on print
Share on email
Share on telegram
Share on pocket
Share on xing
Share on vk
Share on skype

CELE MAI DISTRIBUITE ȘTIRI

  • Trending

    Donatori milionari din monede virtuale fac gesturi de caritate

    Tot mai multi investitori de talie mare din piata criptomonedelor au inceput sa isi doneze 1% din castigurile anuale rezultate din tranzactiile cu monede virtuale catre caritate. Astfel ca, zilele trecute, patru veteran din acest domeniu s-au alaturat initiative Founders Circle, un grup ce sustine The Giving Block, o organizatie de caritate. Cripto Giving Pledge […] More

    Read More

  • Povestea Iepuraşului de Paşti

    Grație unor legende mai vechi, iepurașul a devenit un animal simbol, asociat cu sărbătoarea de Paști. Considerat inițial un simbol păgân, a devenit în timp o emblemă a fertilităţii și a fost asociat în cele din urmă de creştini cu apariţiile lui Iisus după Înviere. În prezent, oamenii din lumea întreagă folosesc acest simbol pentru […] More

    Read More

Log In

Forgot password?

Forgot password?

Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

Your password reset link appears to be invalid or expired.

Log in

Privacy Policy

To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website. %privacy_policy%

Add to Collection

No Collections

Here you'll find all collections you've created before.

--:--
--:--
  • cover
    goFM
  • cover
    goFM Mobile
  • cover
    goREBEL (NEW RADIO)
  • cover
    harmony Radio
  • cover
    goROCK
  • cover
    goJAZZ
  • cover
    go A TUTTI
  • cover
    goLOUNGE
  • cover
    goSPACE
  • cover
    goTRAFFIC (în curând)