Președintele Parlamentului European, ales astăzi

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, îşi alege azi noul preşedinte pentru următorii doi ani şi jumătate.

Cele mai mari şanse pentru a prelua președinția legislativului european le are eurodeputata malteză Roberta Metsola, membră a grupului Partidului Popular European (PPE).

Funcţia a fost deţinută de italianul David Sassoli, decedat în urmă cu o săptămână la vârsta de 65 de ani, la centrul oncologic din Aviano, în Italia, unde fusese spitalizat în 26 decembrie ca urmare a unei ”complicaţii grave cauzate de o disfuncţie a sistemului imunitar”. Mandatul lui Sassoli se încheia în această lună, la jumătatea legislaturii de cinci ani a Parlamentului European.

David Sassoli a fost ales preşedinte al Parlamentului European în 2019 cu sprijinul principalelor două familii politice europene – PPE şi S&D – şi al eurodeputaţilor din grupul Renew Europe.

Cel mai tânăr președinte al Parlamentului European

Dacă va fi aleasă preşedinte al PE, Roberta Metsola, care împlineşte 43 de ani chiar azi, ar deveni cea mai tânără persoană ce deţine această funcţie. Ea asigură preşedinţia interimară a Parlamentului, în calitate de primul vicepreşedinte în ordinea precedenţei.

Ceilalţi candidaţi la preşedinţia Parlamentului European sunt Sira Rego (grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică), Kosma Zlotowski (grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni) şi Alice Bah Kuhnke (grupul Verzilor).

Candidaţii pentru postul de preşedinte pot fi propuşi fie de un grup politic, fie de un grup de eurodeputaţi care atinge aşa-numitul prag redus, şi anume 1/20 din deputaţi, sau 36 din 705 deputaţi atunci când sunt ocupate toate locurile. Candidaţii pot fi propuşi sau retraşi înaintea fiecărei runde de vot.

Preşedintele PE este ales cu majoritatea absolută a voturilor valabile, exprimate prin vot secret, adică 50% plus unu. Din cauza pandemiei de COVID-19, votul se va desfăşura de la distanţă. Dacă niciun candidat nu este ales după al treilea tur de scrutin, cei doi candidaţi care au obţinut cele mai multe voturi în cadrul acestui tur de scrutin participă la un al patrulea şi ultim vot, după care candidatul cu cele mai multe voturi este declarat câştigător.

Rezultatul unui eventual al doilea tur va fi anunţat în plen la ora locală 13:00 (12:00 GMT), la ora 16:30 (15:30 GMT) dacă va avea loc un al treilea tur, şi la 18:30 (17:30 GMT) dacă va fi necesar un al patrulea tur. 

Încă de la infiinţarea postului de radio goFM am ales să prezentăm informaţii pozitive fără A VĂ AFECTA EMOŢIONAL – pentru că credem că este posibilă o lume mai bună. Încercăm să armonizăm informaţiile pe care le citeşti încă de la primele ore ale dimineţii şi îţi oferim sunetul go 24/24 cu muzică aleasă pe sprânceană. Pentru a putea face acest lucru, depindem de sprijinul cititorilor şi ascultatorilor noștri. Pentru că un jurnalism bun este scump și nu este disponibil gratuit.

Ideea noastră: spre deosebire de multe alte publicaţii mass-media, activitatea echipei editoriale este accesibilă în mod liber. Articolele noastre ar trebui citite, apreciate și partajate cât mai mult posibil. Doar așa pot conduce la schimbările necesare din punct de vedere social în lumea noastră. În schimb, goFM.ro este susținut de cititorii noștri. Voluntar și solidar. Cu participarea dvs., goFM.ro poate fi, de asemenea, ceea ce este în viitor: un public critic și o voce angajată pentru o mai mare protecție a informaţiei de calitate. Susțineți goFM.ro cu o donaţie voluntară.

Susține proiectul goFM cu o donație:
Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on google
Google+
Share on telegram
Telegram
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on google
Share on print
Share on email
Share on telegram
Share on pocket
Share on xing
Share on vk
Share on skype

CELE MAI DISTRIBUITE ȘTIRI

  • Trending

    Cetăţenii francezi, îndemnați să economisească apă

    Guvernul francez îi îndeamnă pe concetățeni să folosească apa în mod economic, deoarece iarna s-a dovedit a fi foarte uscată, iar vara poate fi dificilă. Despre aceasta anunță BFMTV, scrie „European Truth”. Președintele Emmanuel Macron a cerut un „plan sobru de apă” pentru că „vremurile abundenței au trecut”. Ministrul Tranziției Ecologice, Christophe Beschu, a spus […] More

    Read More

  • Cu ce putem înlocui ceaiul şi cafeaua

    Mulţi medici și nutriţionisti recomandă limitarea consumului de ceai şi cafea datorită conţinutului ridicat de cofeină. Criticii susţin că cafeau spală organismul de potasiu şi de calciu, afectează în mod negativ inima, poate duce la epuizarea celulelor nervoase. Vom analiza această problemă din altă parte. Este cunoscut faptul că pentru un organism viu este mai […] More

    Read More

Log In

Forgot password?

Forgot password?

Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

Your password reset link appears to be invalid or expired.

Log in

Privacy Policy

To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website. %privacy_policy%

Add to Collection

No Collections

Here you'll find all collections you've created before.

--:--
--:--
  • cover
    goFM
  • cover
    goFM Mobile
  • cover
    goFM 90,4 FM
  • cover
    goREBEL
  • cover
    MARLENE Radio
  • cover
    goSPACE
  • cover
    goCAFE
  • cover
    goROCK
  • cover
    goFRESH
  • cover
    goJAZZ
  • cover
    go SCHLAGER
  • cover
    goTRAFFIC (teste)
  • cover
    goDREAM - IN CURAND