Parlamentul le pregătește brățări electronice agresorilor

Comisia juridică a Camerei Deputaților urmează să discute un proiect legislativ prin care se vrea ca agresorii să fie monitorizați prin intermediul unor brățări electronice.

„Cuvintele ,<respect și demnitate>, atunci când vorbim despre prevenirea și combaterea violenței domestice, vor căpăta cu adevărat sens în curând. ,<Le dăruim> agresorilor ,<brățări electronice>! Pe de o parte, agresorii vor fi timorați, speriați de posibilitatea de a fi ușor trași la răspundere penală, de a fi condamnați. Pe de altă parte, organele de ordine devin mult mai eficiente în intervențiile lor pentru a proteja victimele, vor putea interveni de îndată”, a scris vicepreședintele Comisiei juridice, liberalul Ioan Cupșa, într-o postare pe Facebook.

Potrivit lui, victimele și posibilele viitoare victime ale violenței domestice vor fi mult mai bine protejate.

„Femeile, dar nu numai ele, vor fi mult mai bine protejate de riscul iminent ca viața, integritatea fizică sau chiar libertatea să le fie puse în pericol, să devină victime ale agresorilor aflați adeseori în imediata lor apropiere”, mai completează el.

Cupșa spune că  s-au încheiat dezbaterile cu reprezentanții societății civile și cu reprezentanții autorităților care vor fi implicate în realizarea acestui proiect și au fost identificate soluțiile normative cele mai bune, precum și resursele materiale și umane necesare.

„Vom trece imediat la adoptarea în Comisia juridică din Camera deputaților a unui raport favorabil și vom adopta, mai apoi, prin vot în plenul Camerei inițiativa având identificatorul PLX 129/2020, inițiativă legislativă care reglementează folosirea ,<brățărilor electronice>, a sistemelor electronice de supraveghere!”, a mai scris deputatul PNL.

Modificările vizează aplicarea Legii 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie și Legii 151/2016 privind ordinul european de protecție.

Cum va funcționa sistemul de monitorizare a agresorilor

Ordinele de protecție vor fi fie provizorii, fie europene;

Agresorii vor fi monitorizați prin purtarea brățărilor fixate la nivelul gleznei și vor fi obligați să păstreze o distanța minimă față de victimele lor/persoanele protejate, iar încălcarea acestei obligații va genera o alertă în dispecerat care va determina o intervenție rapidă și eficientă a organelor Poliției Române, Poliției de Frontieră, Jandarmeriei sau Poliției locale;

Faza pilot, având costuri estimate de aproximativ 3.490.000 de euro, va începe de îndată ce legea va fi promulgată;

Sistemul de supraveghere va trebui să fie deplin funcțional la nivel național începând cu data de 1 martie 2022, identificarea și crearea/cumpărarea de soft-uri, cumpărare dispozitive hard, implementare proceduri practice și instruire persoane având nevoie de trecerea unei perioade de circa un an de zile;

„Am prioritizat supravegherea electronică a victimelor și a agresorilor, aplicarea legii privind prevenirea și combaterea violenței domestice și a ordinului de protecție european, ca fiind prima etapă, devansând supravegherea electronică a inculpaților arestați, a celor aflați în control judiciar sau a condamnaților care își execută pedeapsă în regim semideschis sau deschis! Extinderea acestei supravegheri electronice, absolut necesară și în ceea ce privește inculpații și condamnații, va deveni operațională abia în anul 2025. Trebuie să fim pragmatici și să gestionăm resursele materiale și umane cât mai eficient!”, a mai scris Cupșa.

La rândul său, liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a anunțat și el că, în urma consultărilor cu inițatorii, cu societatea civilă și cu specialiștii Guvernului, s-au depus 6 amendamente care vor permite construirea infrastructurii necesare operaționalizării sistemului de supraveghere electronică.

„Îi rog pe toți colegii lideri de grup din Camera Deputaților să se alăture demersului legislativ al PNL pentru a adopta foarte repede acest proiect vital pentru victimele violenței domestice!
Mulțumim coaliției de organizații neguvernamentale care ne-au transmis propunerile de amendamente însușite de Grupul Parlamentar PNL”, a scris, tot pe Facebook, Andronache.

Lasă un răspuns

Încă de la infiinţarea postului de radio goFM am ales să prezentăm informaţii pozitive fără A VĂ AFECTA EMOŢIONAL – pentru că credem că este posibilă o lume mai bună. Încercăm să armonizăm informaţiile pe care le citeşti încă de la primele ore ale dimineţii şi îţi oferim sunetul go 24/24 cu muzică aleasă pe sprânceană. Pentru a putea face acest lucru, depindem de sprijinul cititorilor şi ascultatorilor noștri. Pentru că un jurnalism bun este scump și nu este disponibil gratuit.

Ideea noastră: spre deosebire de multe alte publicaţii mass-media, activitatea echipei editoriale este accesibilă în mod liber. Articolele noastre ar trebui citite, apreciate și partajate cât mai mult posibil. Doar așa pot conduce la schimbările necesare din punct de vedere social în lumea noastră. În schimb, goFM.ro este susținut de cititorii noștri. Voluntar și solidar. Cu participarea dvs., goFM.ro poate fi, de asemenea, ceea ce este în viitor: un public critic și o voce angajată pentru o mai mare protecție a informaţiei de calitate. Susțineți goFM.ro cu o donaţie voluntară.

Susține proiectul goFM cu o donație:
Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on google
Google+
Share on telegram
Telegram
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on google
Share on print
Share on email
Share on telegram
Share on pocket
Share on xing
Share on vk
Share on skype

CELE MAI DISTRIBUITE ȘTIRI

  • Pericolul cristalelor de zahăr

    Relaţia dintre zahăr şi cancer se cunoaşte de multă vreme, dar mecanismele care stau la baza acesteia au rămas până acum ascunse. Datorită unui proiect care a durat nouă ani, comunitatea ştiinţifică a înregistrat o mare realizare, unde subiectul central a fost modul în care celulele canceroase metabolizează zahărul. Se ştie faptul că aproape toate […] More

    Read More

  • Trending

    Hamsteri mondiali de înaltă tehnologie

    Industria auto este amenințată cu o perioadă scurtă de muncă, iar liniile de producție sunt într-un punct mort în China: microcipurile sofisticate sunt puține în întreaga lume. Acestea provin aproape exclusiv din Taiwan. Cum a apărut criza? Noua consolă de joc de la Sony a fost epuizată de luni de zile, laptopurile și tabletele sunt […] More

    Read More

Log In

Forgot password?

Forgot password?

Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

Your password reset link appears to be invalid or expired.

Log in

Privacy Policy

To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website. %privacy_policy%

Add to Collection

No Collections

Here you'll find all collections you've created before.

--:--
--:--
  • cover
    goFM
  • cover
    goFM Mobile
  • cover
    goREBEL (NEW RADIO)
  • cover
    harmony Radio
  • cover
    harmony MOBILE
  • cover
    goROCK
  • cover
    goJAZZ
  • cover
    go A TUTTI
  • cover
    goLOUNGE
  • cover
    goSPACE
  • cover
    goTRAFFIC (în curând)