Momentul în care doi tineri își lasă amprenta pe un tablou de 500.000 de dolari

Doi tineri au deteriorat un tablou de 500.000 de dolari, expus la Seul.

Alături de pictura amplasată se aflau vopsele și perii, drept simbol al vieții artistului care a creat opera.

Vizitatorii, însă, au crezut că obiectele sunt lăsate acolo pentru ca fiecare să poată picta, așa că au lăsat pe tablou câteva linii verzi.

Aceștia au fost identificați mai tîrziu, după ce au fost examinate camerele de supraveghere. Cuplul a fost identificat, reținut și audiat, însă eliberat la scurt timp. Totul, deoarece organizatorii nu ar fi acoperit tabloul cu sticlă, pentru că era prea mare.

Ulterior, aceștia au instalat în preajma obiectului expozițional un panou cu avertizarea „Nu atingeți”. Potrivit Reuters, pictorul urmează să decidă dacă va restaura sau nu tabloul.

Tabloul aparține pictorului JonOne. Acesta mai este cunoscut și drept Jon156. Acesta este originar din NewYork, activează la Paris și este specialist în graffiti.

Lasă un răspuns

Încă de la infiinţarea postului de radio goFM am ales să prezentăm informaţii pozitive fără A VĂ AFECTA EMOŢIONAL – pentru că credem că este posibilă o lume mai bună. Încercăm să armonizăm informaţiile pe care le citeşti încă de la primele ore ale dimineţii şi îţi oferim sunetul go 24/24 cu muzică aleasă pe sprânceană. Pentru a putea face acest lucru, depindem de sprijinul cititorilor şi ascultatorilor noștri. Pentru că un jurnalism bun este scump și nu este disponibil gratuit.

Ideea noastră: spre deosebire de multe alte publicaţii mass-media, activitatea echipei editoriale este accesibilă în mod liber. Articolele noastre ar trebui citite, apreciate și partajate cât mai mult posibil. Doar așa pot conduce la schimbările necesare din punct de vedere social în lumea noastră. În schimb, goFM.ro este susținut de cititorii noștri. Voluntar și solidar. Cu participarea dvs., goFM.ro poate fi, de asemenea, ceea ce este în viitor: un public critic și o voce angajată pentru o mai mare protecție a informaţiei de calitate. Susțineți goFM.ro cu o donaţie voluntară.

Susține proiectul goFM cu o donație:
Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on google
Google+
Share on telegram
Telegram
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on google
Share on print
Share on email
Share on telegram
Share on pocket
Share on xing
Share on vk
Share on skype

CELE MAI DISTRIBUITE ȘTIRI

  • Pericolul cristalelor de zahăr

    Relaţia dintre zahăr şi cancer se cunoaşte de multă vreme, dar mecanismele care stau la baza acesteia au rămas până acum ascunse. Datorită unui proiect care a durat nouă ani, comunitatea ştiinţifică a înregistrat o mare realizare, unde subiectul central a fost modul în care celulele canceroase metabolizează zahărul. Se ştie faptul că aproape toate […] More

    Read More

  • Trending

    Hamsteri mondiali de înaltă tehnologie

    Industria auto este amenințată cu o perioadă scurtă de muncă, iar liniile de producție sunt într-un punct mort în China: microcipurile sofisticate sunt puține în întreaga lume. Acestea provin aproape exclusiv din Taiwan. Cum a apărut criza? Noua consolă de joc de la Sony a fost epuizată de luni de zile, laptopurile și tabletele sunt […] More

    Read More

Log In

Forgot password?

Forgot password?

Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

Your password reset link appears to be invalid or expired.

Log in

Privacy Policy

To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website. %privacy_policy%

Add to Collection

No Collections

Here you'll find all collections you've created before.

--:--
--:--
  • cover
    goFM
  • cover
    goFM Mobile
  • cover
    goREBEL (NEW RADIO)
  • cover
    harmony Radio
  • cover
    harmony MOBILE
  • cover
    goROCK
  • cover
    goJAZZ
  • cover
    go A TUTTI
  • cover
    goLOUNGE
  • cover
    goSPACE
  • cover
    goTRAFFIC (în curând)