Microsoft a întrerupt negocierile pentru TikTok din cauza președintelui Trump

Aflate sambata intr-un stadiu avansat, negocierile dintre Microsoft si ByteDance au fost intrerupte dupa o declaratie a presedintelui american.

Povestea platformei sociale dezvoltate de chinezii de la ByteDance in Statele Unite a avut sambata parte de un „twist” demn de un thriller. Aflata la un pas sa cumpere TikTok, Microsoft a pus, brusc, pauza negocierilor.

Decizia gigantului american a fost determinata de o declaratie, facuta tot ieri, la bordul Air Force One, de catre presedintele Donald Trump. Intrebat despre situatia TikTok, acesta a spus ca prefera blocarea acesteia, decat ca o companie americana sa cumpere operatiunile din Statele Unite ale TikTok.

Imediat dupa ce declaratia a ajuns in presa, Microsoft ar fi intrerupt negocierile cu ByteDance, producatorul TikTok.

Fara interventia lui Trump, cele doua parti ar fi putut ajunge pana luni deja la un acord, sustin surse care au cunostinte legate de negocieri.

Ambele parti au fost luate prin surprindere de declaratia presedintelui. La negocieri ar fi participat de la bun inceput si reprezentanti ai administratiei prezidentiale, care ar fi indicat ca totul va fi in regula cata vreme TikTok va avea in Statele Unite un proprietar american.

Negocierile sunt, deocamdata, doar intrerupte. Reprezentantii celor doua parti spera, insa, la o razgandire a presedintelui.

Susține proiectul goFM cu o donație:
Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)
goCHAT
gofmstudio
astăzi începând cu ora 21:00 la goFM.ro aveți o nouă ediție din City BEAT cu Florin OTROCOL
gofmstudio
asteptam mesajele dumneavoastra si prin WhatsApp la 0736.044.055
gofmstudio
in aceasta saptamana, "VINTAGE NIGHT CAFFE" se va difuza de la orele 21 pana la ora 4 a diminetii, urmat de "goMORNING" de la 5 la 9 cu Dana Daba, Daniela Sommer si Laurentiu S. Lup
gofmstudio
urmeaza la goFM.ro o noua informatie interesanta.
gofmstudio
Nomofobia – dependenţa de telefonul mobil
gofmstudio
ANUNT IMPORTANT: Emisia programelor din cadrul goNEWS GROUP RO & DE va fi intrerupta in aceasta seara incepand cu ora 21:30 pentru o perioada de maxim 15 min., intrucat vor incepe probele de emisie video ce se pot urmari si pe portalul partener HEDEX.tv Va multumim pentru intelegere.
Ghiță
Ghiță is back
Ghiță
Ghita + Muzica Gofm = LOVE
Mircea Pop
🤝🤝
gofmstudio
te salutam Mircea POP si bun venit in goFM.ro
gofmstudio
urmariti in aceste momente "CITY BEAT" cu Florin OTROCOL.
Customize
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on google
Share on print
Share on email
Share on telegram
Share on pocket
Share on xing
Share on vk
Share on skype

CELE MAI DISTRIBUITE ȘTIRI

Log In

Forgot password?

Forgot password?

Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

Your password reset link appears to be invalid or expired.

Log in

Privacy Policy

To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website. %privacy_policy%

Add to Collection

No Collections

Here you'll find all collections you've created before.

--:--
--:--
  • cover
    goFM
  • cover
    goFM Mobile
  • cover
    harmony Radio
  • cover
    goROCK
  • cover
    goJAZZ
  • cover
    go A TUTTI
  • cover
    goLOUNGE
  • cover
    goSPACE (NEW !!!)
  • cover
    goTRAFFIC (în curând)
  • cover
    TESTE - goFM ALBA IULIA
  • cover
    TESTE - goFM Câmpulung Muscel
  • cover
    TESTE - goFM Făgăraş
  • cover
    TESTE - goFM Constanţa
  • cover
    TESTE - goFM Iaşi