Încă un pas pentru Mocănița

Pentru prima oară după 20 de ani, Mocăniței de pe Valea Hârtibaciului i se deschide drumul și în direcția Cornățel – Cașolț.

Acest lucru a fost posibil datorită Consiliului Județean Sibiu prin societatea Drumuri și Poduri SA Sibiu, care a venit în sprijinul Asociației Prietenii Mocăniței prin efectuarea lucrărilor de reabilitare a trecerii la nivel cu calea ferată de pe DJ 106 – intersecție DJ 104G Cornățel în vederea racordării acesteia la drumul județean.

Redeschiderea acestei treceri la nivel reprezintă îndepărtarea primului obstacol din calea reparației liniei Mocăniței către Sibiu, deschizându-ne calea pentru trenurile de lucru necesare lucrărilor la linie pe sectorul Cornățel-Cașolț, pentru prima dată după închiderea liniei de către CFR, în anul 2001. Dacă restul provocărilor până la Cașolț le putem rezolva cu forțe proprii, această trecere la nivel ne-ar fi fost imposibil să o restaurăm, motiv pentru care suntem recunoscători Consiliului Județean Sibiu și societății Drumuri și Poduri SA Sibiu pentru promptitudine.”, a declarat Mihai Blotor, președintele asociației Prietenii Mocăniței.

Noul tronson va fi inaugurat de Asociația Prietenii Mocăniței sâmbătă, 17 aprilie, în prezența președintei Consiliului Județean Sibiu Daniela Cîmpean. “Mocănița este unul dintre elementele de patrimoniu cultural ale Județului Sibiu pentru salvarea căruia mobilizarea a fost un exercițiu exemplar de reziliență, de-a lungul multor ani. Fiecare pas contează. Ne bucurăm că am putut contribui la deschiderea unui nou traseu. Pentru turismul județului Sibiu înseamnă un potențial nou de dezvoltare și știm cu toții că avem mare nevoie de asta”, declară Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Încă de la infiinţarea postului de radio goFM am ales să prezentăm informaţii pozitive fără A VĂ AFECTA EMOŢIONAL – pentru că credem că este posibilă o lume mai bună. Încercăm să armonizăm informaţiile pe care le citeşti încă de la primele ore ale dimineţii şi îţi oferim sunetul go 24/24 cu muzică aleasă pe sprânceană. Pentru a putea face acest lucru, depindem de sprijinul cititorilor şi ascultatorilor noștri. Pentru că un jurnalism bun este scump și nu este disponibil gratuit.

Ideea noastră: spre deosebire de multe alte publicaţii mass-media, activitatea echipei editoriale este accesibilă în mod liber. Articolele noastre ar trebui citite, apreciate și partajate cât mai mult posibil. Doar așa pot conduce la schimbările necesare din punct de vedere social în lumea noastră. În schimb, goFM.ro este susținut de cititorii noștri. Voluntar și solidar. Cu participarea dvs., goFM.ro poate fi, de asemenea, ceea ce este în viitor: un public critic și o voce angajată pentru o mai mare protecție a informaţiei de calitate. Susțineți goFM.ro cu o donaţie voluntară.

Susține proiectul goFM cu o donație:
Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on google
Google+
Share on telegram
Telegram
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on google
Share on print
Share on email
Share on telegram
Share on pocket
Share on xing
Share on vk
Share on skype

CELE MAI DISTRIBUITE ȘTIRI

  • Trending

    Donatori milionari din monede virtuale fac gesturi de caritate

    Tot mai multi investitori de talie mare din piata criptomonedelor au inceput sa isi doneze 1% din castigurile anuale rezultate din tranzactiile cu monede virtuale catre caritate. Astfel ca, zilele trecute, patru veteran din acest domeniu s-au alaturat initiative Founders Circle, un grup ce sustine The Giving Block, o organizatie de caritate. Cripto Giving Pledge […] More

    Read More

  • Povestea Iepuraşului de Paşti

    Grație unor legende mai vechi, iepurașul a devenit un animal simbol, asociat cu sărbătoarea de Paști. Considerat inițial un simbol păgân, a devenit în timp o emblemă a fertilităţii și a fost asociat în cele din urmă de creştini cu apariţiile lui Iisus după Înviere. În prezent, oamenii din lumea întreagă folosesc acest simbol pentru […] More

    Read More

Log In

Forgot password?

Forgot password?

Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

Your password reset link appears to be invalid or expired.

Log in

Privacy Policy

To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website. %privacy_policy%

Add to Collection

No Collections

Here you'll find all collections you've created before.

--:--
--:--
  • cover
    goFM
  • cover
    goFM Mobile
  • cover
    goREBEL (NEW RADIO)
  • cover
    harmony Radio
  • cover
    goROCK
  • cover
    goJAZZ
  • cover
    go A TUTTI
  • cover
    goLOUNGE
  • cover
    goSPACE
  • cover
    goTRAFFIC (în curând)