În Germania ar putea fi introduse restricții de circulație

Cancelarul german Angela Merkel şi-a susţinut vineri în parlament planul ce prevede impunerea de restricţii de circulaţie nocturnă pentru a opri extinderea infectărilor cu noul coronavirus, pe fondul opoziţiei în creştere faţă de proiectul de lege în acest sens, relatează dpa şi Reuters.

Angela Merkel a menţionat în faţa deputaţilor că restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii în regiunile unde numărul de cazuri noi trece de 100 la 100.000 de locuitori într-o perioadă de şapte zile nu sunt ceva nou, fiind aplicate deja în mai multe landuri.

Planul propus acum de guvernul federal, cunoscut ca “frîna de urgenţă”, cuprinde între altele interzicerea deplasărilor între orele 21:00 şi 5 dimineaţa.

Ea a explicat că “ideea este de a reduce deplasările seara dintr-un loc într-altul, precum şi folosirea transportului public local” şi a argumentat că măsurile luate în alte ţări ca Portugalia şi Marea Britanie sunt şi mai restrictive decît cele prevăzute de Berlin. Angela Merkel a admis că restricţiile de circulaţie nocturne “nu sunt un panaceu”, dar a afirmat că ele pot avea efect în combinaţie cu alte măsuri, cum ar fi restricţii mai dure privind contactele.

Avantajele acestei măsuri depăşesc dezavantajele, a insistat cancelarul. Ea a mai spus că nu pot fi “ignorate” solicitările lucrătorilor din unităţile de terapie intensivă, care “trimit unul după altul semnale de alarmă”, adăugând că o majoritate a germanilor sunt în favoarea unor măsuri mai stricte. Discursul Angelei Merkel în parlament a fost întrerupt de huiduieli din partea deputaţilor partidului de extremă dreapta AfD (Alternativa pentru Germania), care se opun noilor restricţii.

Încă de la infiinţarea postului de radio goFM am ales să prezentăm informaţii pozitive fără A VĂ AFECTA EMOŢIONAL – pentru că credem că este posibilă o lume mai bună. Încercăm să armonizăm informaţiile pe care le citeşti încă de la primele ore ale dimineţii şi îţi oferim sunetul go 24/24 cu muzică aleasă pe sprânceană. Pentru a putea face acest lucru, depindem de sprijinul cititorilor şi ascultatorilor noștri. Pentru că un jurnalism bun este scump și nu este disponibil gratuit.

Ideea noastră: spre deosebire de multe alte publicaţii mass-media, activitatea echipei editoriale este accesibilă în mod liber. Articolele noastre ar trebui citite, apreciate și partajate cât mai mult posibil. Doar așa pot conduce la schimbările necesare din punct de vedere social în lumea noastră. În schimb, goFM.ro este susținut de cititorii noștri. Voluntar și solidar. Cu participarea dvs., goFM.ro poate fi, de asemenea, ceea ce este în viitor: un public critic și o voce angajată pentru o mai mare protecție a informaţiei de calitate. Susțineți goFM.ro cu o donaţie voluntară.

Susține proiectul goFM cu o donație:
Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on google
Google+
Share on telegram
Telegram
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on google
Share on print
Share on email
Share on telegram
Share on pocket
Share on xing
Share on vk
Share on skype

CELE MAI DISTRIBUITE ȘTIRI

  • Hot

    În familia go s-a născut un nou nume: MARLENE Radio

    MARLENE Radio a intrat de astazi in familia voastra si a goFM-ului cu mult optimism si dragoste pentru sunetele frumoase. MARLENE Radio este un radio web al companiei goNEWS GROUP Romania si goNEWS MEDIA DE, “Internet radio station” încadrat în sectorul de broadcast media care transmite exclusiv pe Internet prin multi-format, întreaga sa structură audio […] More

    Read More

  • Telegram lansează versiunea Premium

    Aplicaţia de mesagerie Telegram a lansat versiunea Premium, care oferă upload pentru fişiere mai mari, download-uri mai rapide şi alte funcţii suplimentare pentru un abonament lunar de 5 dolari pe lună. Fondatorul Telegram Pavel Durov a promis anterior că aceste schimbări nu vor avea un impact negativ asupra funcționalității oferite celorlalți utilizatori. Pentru 5 dolari […] More

    Read More

Log In

Forgot password?

Forgot password?

Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

Your password reset link appears to be invalid or expired.

Log in

Privacy Policy

To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website. %privacy_policy%

Add to Collection

No Collections

Here you'll find all collections you've created before.

--:--
--:--
  • cover
    goFM
  • cover
    goFM Mobile
  • cover
    goFM 90,4 FM
  • cover
    goREBEL
  • cover
    MARLENE Radio (NEW)
  • cover
    goSPACE
  • cover
    goCAFE
  • cover
    goROCK
  • cover
    goJAZZ
  • cover
    go SCHLAGER
  • cover
    goTRAFFIC (teste)