Evenimentele istorice ale zilei de 7 decembrie

1598 – S–a născut Gian Lorenzo Bernini, arhitect, sculptor si pictor italian, reprezentant de seama al barocului italian (m.28.11.1680).

1742 – A fost inaugurata Opera Regala din Berlin, actuala Opera de Stat; inaugurarea Operei Regale a avut loc la 7.12.1742 cu spectacolul „Cezar si Cleopatra” de Karl Heinrich Graun.

1881 – A fost înfiintata „Societatea Politehnica din România”; primul presedinte a fost Dimitrie Frunza (7/19).

1910 – S-a născut Edmondo Ros, baterist, cântăreţ şi şef de orchestră britanic.

1924 – S-a născut Bent Fabric (Bent Fabricius-Bjerre), pianist şi compozitor danez.

1935 – S-a născut prozatorul şi eseistul Sorin Titel („Copacul”, „Femeie, iată fiul tau”, „Mi-am amintit de zapadă”) (m.17.01.1985).

1941 – S-a născut istoricul Adolf Armbruster (m.18.03.2001).

1941 – Atacul masiv al aviatiei japoneze asupra flotei SUA de la Pearl–Harbor în timpul celui de–al doilea razboi mondial. Începe razboiul în Oceanul Pacific.

1942 – S-a născut Johnny Mars, muzicuţist american de blues.

1947 – A murit dramaturgul si prozatorul francez Tristan Bernard, autor de piese scrise în registru comic: „Salbaticul”, „Jules, Juliette si Julien” (n.07.09.1866).

1949 – S–a născut cântaretul, compozitorul si actorul american Tom Waits.

1954 – S-a născut Mike Nolan, cântăreţ britanic (Bucks Fizz).

1958 – S-a născut Timothy Butler, basist şi compozitor britanic (Psychedelic Furs).

1959 – S-a născut Nicole McCloud (McCraine), cântăreaţă şi compozitoare americană.

1963 – S-a născut Claudia Brucken, cântăreaţă şi compozitoare germană (Propaganda).

1963 – S-a născut Barbara Weathers, cântăreaţă americană (Atlantic Starr).

1965 – Adunarea Generala a ONU adopta, în unanimitate “Declaratia cu privire la promovarea în rândurile tineretului a idealurilor de pace, respect reciproc si întelegere între popoare”, initiata de România.

1970 – Adunarea Generala a ONU a aprobat “Tratatul privind denuclearizarea fundului marii”, semnat la 11.02.1971, la Moscova, Washington si Londra.

FOTO: 1987 – Ronald Reagan si Mihail Gorbaciov semneaza, în cadrul întâlnirii la nivel înalt de la Washington, Tratatul de eliminare a rachetelor nucleare cu raza medie de actiune. Popularitatea atât de mare a liderului sovietic contribuie la declansarea fenomenului cunoscut sub numele de „Gorbimania” (7–10.12.1987).

1991 – A murit, în Florida, Kimberley Bergalis, prima persoana care a contactat sindromul imunodeficitar dobândit (SIDA), de la un lucrator în domeniul sanatatii, care era chiar dentistul ei.

1992 – A fost inaugurat, la Iasi, Centrul cultural francez.

1998 – A murit chimistul american Martin Rodbell, laureat al premiului Nobel pentru medicina pe anul 1994 (n.01.12.1925).

2001 – Consiliul Ministrilor de Justitie si de Interne ai Uniunii Europene decid ridicarea vizelor pentru cetatenii români care doresc sa calatoreasca în spatiul Schengen, începând cu 01.01.2002.

Susține proiectul goFM cu o donație:
Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)
goCHAT
gofmstudio
astăzi începând cu ora 21:00 la goFM.ro aveți o nouă ediție din City BEAT cu Florin OTROCOL
gofmstudio
asteptam mesajele dumneavoastra si prin WhatsApp la 0736.044.055
gofmstudio
in aceasta saptamana, "VINTAGE NIGHT CAFFE" se va difuza de la orele 21 pana la ora 4 a diminetii, urmat de "goMORNING" de la 5 la 9 cu Dana Daba, Daniela Sommer si Laurentiu S. Lup
gofmstudio
urmeaza la goFM.ro o noua informatie interesanta.
gofmstudio
Nomofobia – dependenţa de telefonul mobil
gofmstudio
ANUNT IMPORTANT: Emisia programelor din cadrul goNEWS GROUP RO & DE va fi intrerupta in aceasta seara incepand cu ora 21:30 pentru o perioada de maxim 15 min., intrucat vor incepe probele de emisie video ce se pot urmari si pe portalul partener HEDEX.tv Va multumim pentru intelegere.
Ghiță
Ghiță is back
Ghiță
Ghita + Muzica Gofm = LOVE
Mircea Pop
🤝🤝
gofmstudio
te salutam Mircea POP si bun venit in goFM.ro
gofmstudio
urmariti in aceste momente "CITY BEAT" cu Florin OTROCOL.
Customize
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on google
Share on print
Share on email
Share on telegram
Share on pocket
Share on xing
Share on vk
Share on skype

CELE MAI DISTRIBUITE ȘTIRI

  • Cum a fost creat personajul Borat

    Animatorul britanic a dat peste o formă experientală de povestire comică, punând personajele sale exagerate în fața unor oameni obișnuiți pentru a expune adevărurile despre societate. A început ca un fel de accident. Sacha Baron Cohen găzduia Talk Show-ul TV la London Weekend Television și a ieșit pe stradă pentru a înregistra câteva segmente de […] More

    Read More

  • Cât de benefic este să tragi un pui de somn în timpul zilei

    Somnul este foarte important pentru sanatate, de aceea e normal sa fim preocupati de orele pe care le petrecem dormind si de faptul ca e posibil sa nu dormim destul. Inca din copilarie ni se spune cat de important este sa dormi la pranz. Iar daca atunci cand eram mici refuzam cu obstinatie sa dormim […] More

    Read More

Log In

Forgot password?

Forgot password?

Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

Your password reset link appears to be invalid or expired.

Log in

Privacy Policy

To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website. %privacy_policy%

Add to Collection

No Collections

Here you'll find all collections you've created before.

--:--
--:--
  • cover
    goFM
  • cover
    goFM Mobile
  • cover
    goREBEL (NEW RADIO)
  • cover
    harmony Radio
  • cover
    goROCK
  • cover
    goJAZZ
  • cover
    go A TUTTI
  • cover
    goLOUNGE
  • cover
    goSPACE
  • cover
    goTRAFFIC (în curând)
  • cover
    TESTE - goFM ALBA IULIA
  • cover
    TESTE - goFM Câmpulung Muscel
  • cover
    TESTE - goFM Făgăraş
  • cover
    TESTE - goFM Constanţa
  • cover
    TESTE - goFM Iaşi