Economiștii europeni au pus bazele bugetului pentru următorul an

Consiliul Uniunii Europene, care reprezinta statele membre, si Parlamentul European au ajuns vineri la un acord asupra bugetului UE pentru 2021, dar pentru ca acesta sa devina aplicabil este nevoie ca Polonia si Ungaria sa-si ridice veto-ul asupra bugetului multianual al UE pentru perioada 2021-2027, pe care-l blocheaza odata cu fondul de redresare post-pandemie pentru a se opune conditionarii accesarii fondurilor europene de statul de drept, transmite Reuters.

”Bugetul pentru 2021 poate intra in vigoare dupa ridicarea blocajului asupra bugetului UE in ansamblu si pachetului de redresare”, a explicat ambasadorul german pe langa UE, Michael Clauss, Germania detinand presedintia semestriala a Consiliului UE.

Daca acest veto nu va fi ridicat, precizeaza ambasadorul german, pentru anul viitor va fi pus in aplicare un sistem de finantare provizoriu in cadrul bugetului UE, aplicat ultima data in anul 1989.

Conform acestui sistem aplicabil in lipsa unui buget plurianual aprobat, in fiecare luna din bugetul UE se va putea cheltui in anul 2021 numai a 12-a parte din ceea ce s-a cheltuit in anul 2020 pentru anumite capitole din buget. Astfel, nu se vor putea finanta noi proiecte, ci numai acelea demarate in baza bugetului pentru perioada 2014-2020. Fermierii vor putea accesa fonduri europene pana in anul 2022, dar probabil cu unele intarzieri si cu plati efectuate lunar.

In ce priveste planul ”Next Generation”, care consta intr-un un fond de redresare de 750 de miliarde de euro, mai multi oficiali europeni, printre care liderul grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, si comisarul european pentru economie, Paolo Gentilon, au indicat posibilitatea ca acesta sa fie lansat fara Polonia si Ungaria. Printre posibilele variante avansate de oficialii europeni se numara si mecanismul cooperarii consolidate prevazut in Tratatul UE sau un acord interguvernamental intre celelalte 25 de state membre.

Dupa ce la reuniunea ambasadorilor statelor UE din 16 noiembrie a fost adoptat prin majoritate calificata un mecanism ce conditioneaza accesarea fondurilor europene de situatia statului de drept, Polonia si Ungaria au blocat prin veto intr-un vot preliminar la aceeasi reuniune bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 (de 1.074 de miliarde de euro) si planul ”Next Generation”.

Acest mecanism de conditionalitate, adoptat in urma unei intelegeri intre Parlamentul European si presedintia germana a Consiliului UE, permite suspendarea fondurilor europene in cazul unui stat membru atunci cand Comisia Europeana considera ca acesta incalca statul de drept, daca statele membre aproba prin majoritate calificata aceasta masura impotriva respectivei tari.

Guvernele de la Varsovia si Budapesta vad in acest mecanism un instrument politic arbitrar si abuziv prin care sa fie sanctionate tarile care promoveaza politici neagreate la Bruxelles. Ungaria se teme in special ca va fi sanctionata pentru masurile ei impotriva migratiei si pentru chestiunile ce tin de identitatea de gen, precum inscrierea definitiei familiei traditionale in Constitutie propusa recent de guvernul de la Budapesta, in timp ce Polonia se afla in conflict cu institutiile europene pe tema reformelor judiciare si a drepturilor persoanelor LGBT.

Vicepremierul polonez Jaroslaw Gowin a declarat joi ca Varsovia ar putea ridica acest veto daca liderii UE emit o declaratie prin care se angajeaza ca acest mecanism se va aplica numai pentru situatiile strict legate de bugetul UE, pozitie infirmata apoi de premierul Mateusz Morawiecki.

”(Mecanismul) incalca regulile noastre fundamentale, drepturile fundamentale. Prin urmare – preocupandu-ne de viitorul intregii Uniuni Europene -, noi le-am spus clar partenerilor nostri ca nu puteam accepta rezolutia in forma actuala”, a precizat Morawiecki la o conferinta de presa.

Intr-un interviu acordat cotidianului german Frankfurter Allgemeine Zeitung, premierul polonez a sustinut ca acest ”mecanism care se presupune ca garanteaza respectarea statului de drept este el in sine o incalcare fundamentala a statului de drept”, intrucat el ”poate fi folosit de maniera arbitrara si cu motivatii politice”, si a apreciat ca introducerea acestuia ar necesita o revizuire a Tratatului UE.

Dupa declaratia de vineri a vicepremierului polonez, guvernul de la Budapesta a confirmat la randul sau ca nu si-a schimbat pozitia. Situatia creata de veto-ul polonez si ungar va fi discutata de liderii europeni la summitul din 10-11 decembrie.

Încă de la infiinţarea postului de radio goFM am ales să prezentăm informaţii pozitive fără A VĂ AFECTA EMOŢIONAL – pentru că credem că este posibilă o lume mai bună. Încercăm să armonizăm informaţiile pe care le citeşti încă de la primele ore ale dimineţii şi îţi oferim sunetul go 24/24 cu muzică aleasă pe sprânceană. Pentru a putea face acest lucru, depindem de sprijinul cititorilor şi ascultatorilor noștri. Pentru că un jurnalism bun este scump și nu este disponibil gratuit.

Ideea noastră: spre deosebire de multe alte publicaţii mass-media, activitatea echipei editoriale este accesibilă în mod liber. Articolele noastre ar trebui citite, apreciate și partajate cât mai mult posibil. Doar așa pot conduce la schimbările necesare din punct de vedere social în lumea noastră. În schimb, goFM.ro este susținut de cititorii noștri. Voluntar și solidar. Cu participarea dvs., goFM.ro poate fi, de asemenea, ceea ce este în viitor: un public critic și o voce angajată pentru o mai mare protecție a informaţiei de calitate. Susțineți goFM.ro cu o donaţie voluntară.

Susține proiectul goFM cu o donație:
Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on google
Google+
Share on telegram
Telegram
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on google
Share on print
Share on email
Share on telegram
Share on pocket
Share on xing
Share on vk
Share on skype

CELE MAI DISTRIBUITE ȘTIRI

  • Care este cea mai populară căutare despre Gagarin ? goFM.ro a aflat

    Yandex a numit cea mai populară căutarea a internauților ruși despre Iurii Gagarin. Despre acest lucru a anunțat RBC. Cel mai adesea, rușii s-au interesat „în ce an Gagarin a zburat în spațiu”. A doua cea mai populară căutare a fost „cum a murit Gagarin”. De asemenea, în primele cinci au fost incluse „cat a […] More

    Read More

  • Renunțarea la acest obicei ar prelungi viața cu 28 de ani

    Refuzul de a bea alcool poate prelungi viața cu 28 de ani, scrie Express, citand date de la oamenii de știință de la Institutul Karolinska, Suedia. Experții au monitorizat speranța de viață a alcoolicilor din Danemarca, Finlanda și Suedia timp de 20 de ani. Mortalitatea cauzată de diferite boli și afecțiuni a fost semnificativ mai […] More

    Read More

Log In

Forgot password?

Forgot password?

Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

Your password reset link appears to be invalid or expired.

Log in

Privacy Policy

To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website. %privacy_policy%

Add to Collection

No Collections

Here you'll find all collections you've created before.

--:--
--:--
  • cover
    goFM
  • cover
    goFM Mobile
  • cover
    goREBEL (NEW RADIO)
  • cover
    harmony Radio
  • cover
    harmony MOBILE
  • cover
    goROCK
  • cover
    goJAZZ
  • cover
    go A TUTTI
  • cover
    goLOUNGE
  • cover
    goSPACE
  • cover
    goTRAFFIC (în curând)