Cum să faci așteptarea sărbătorilor de iarnă mai miraculoasă și mai atmosferică

Sărbătorile de iarnă sunt perioada în care oamenii, mai ales copiii, cred în magie, îndeplinirea dorințelor și se socoate drept perioada în care se reunesc familiile. Nu e destul doar să aștepți sărbătorile, trebuie să și contribui, să creezi acea atmosferă magnifică. Noi am descoperit cum o poți face. 

Revelionul este momentul potrivit pentru a visa la viitor și a face planuri împreună. Cel mai bine este să dedici o seară întreagă acestui lucru, sau poate chiar câteva seri. Visele pot fi scrise pe hârtie, desenate și discutate cu familia.

Nu trebuie să așteptați până la sfârșitul lunii decembrie pentru a crea atmosfera de Anul Nou. Cu ajutorul unor calendare speciale de Anul Nou (numite și calendare Advent), puteți transforma așteptarea sărbătorilor cu adevărat magică.

Cadouri și felicitări

Pregătiți cadouri personalizate pentru prieteni și rude, puteți chiar să le faceți singuri, să cumpărați tot ce aveți nevoie pentru ambalare. Puteți cere prietenilor adresele poștale și să trimiteți prin poștă felicitări, cadouri. Exact același lucru îi puteți ruga pe prieteni să facă. Pentru copiii moderni, o carte poștală se transformă în acel mic miracol și fiecare nouă carte poștală din cutie adaugă bucurie.

Decorați casa

Tăiați fulgi și lipiți-le pe ferestre ( pe internet puteți găsi șabloane gata făcute, de care vă puteți folosi), mergeți împreună după brad și apoi împodobiți-l, apropo, puteți face și voi jucării. Dar nu vă opriți la pomul de Crăciun – atârnați coronițe pe uși și ghirlande pe ferestre. Copiii vor fi foarte fericiți să petreacă timpul în acest mod!

Creați atmosfera

Revedeți filmele și desenele animate tematice sărbătorilor de iarnă împreună cu familia, dansați sub melodiile specifice, citiți cărți cu copiii, nu uitați de mandarine și mirosul lor (de asemenea, prăjituri cu ghimbir) – toate acestea vor face așteptarea mai miraculoasă.

Încă de la infiinţarea postului de radio goFM am ales să prezentăm informaţii pozitive fără A VĂ AFECTA EMOŢIONAL – pentru că credem că este posibilă o lume mai bună. Încercăm să armonizăm informaţiile pe care le citeşti încă de la primele ore ale dimineţii şi îţi oferim sunetul go 24/24 cu muzică aleasă pe sprânceană. Pentru a putea face acest lucru, depindem de sprijinul cititorilor şi ascultatorilor noștri. Pentru că un jurnalism bun este scump și nu este disponibil gratuit.

Ideea noastră: spre deosebire de multe alte publicaţii mass-media, activitatea echipei editoriale este accesibilă în mod liber. Articolele noastre ar trebui citite, apreciate și partajate cât mai mult posibil. Doar așa pot conduce la schimbările necesare din punct de vedere social în lumea noastră. În schimb, goFM.ro este susținut de cititorii noștri. Voluntar și solidar. Cu participarea dvs., goFM.ro poate fi, de asemenea, ceea ce este în viitor: un public critic și o voce angajată pentru o mai mare protecție a informaţiei de calitate. Susțineți goFM.ro cu o donaţie voluntară.

Susține proiectul goFM cu o donație:
Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on google
Google+
Share on telegram
Telegram
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on google
Share on print
Share on email
Share on telegram
Share on pocket
Share on xing
Share on vk
Share on skype

CELE MAI DISTRIBUITE ȘTIRI

Log In

Forgot password?

Forgot password?

Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

Your password reset link appears to be invalid or expired.

Log in

Privacy Policy

To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website. %privacy_policy%

Add to Collection

No Collections

Here you'll find all collections you've created before.

--:--
--:--
  • cover
    goFM
  • cover
    goFM Mobile
  • cover
    goREBEL
  • cover
    harmony Radio
  • cover
    goCAFE (NEW RADIO)
  • cover
    goROCK
  • cover
    goJAZZ
  • cover
    go SCHLAGER (NEW RADIO)
  • cover
    goTRAFFIC (în curând)