(CP) Investory și Kidprenor și-au unit forțele

Educație financiară și antreprenorială, prin joacă. Investory și Kidprenor și-au unit forțele pentru a le oferi copiilor metode distractive și interactive de învățare pentru un viitor lipsit de grija banilor

Cluj-Napoca, 19 aprilie 2021

Investory, jocul video de educație financiară din România, creat la Cluj și Kidprenor, cel mai complex curs de antreprenoriat dedicat antreprenorilor mici cu idei mari din țara noastră, au încheiat un parteneriat pentru a le oferi micuților cele mai inovative, distractive, interactive, dar și educative metode de învățare a unor noțiuni care, la o primă vedere, par dificile chiar și pentru un adult. Dar, prin joacă se poate învăța orice, mai ales la o vârstă fragedă, dacă noțiunile sunt explicate pe înțelesul copiilor și descoperite de aceștia în timp ce rezolvă misiuni sau mistere, în cadrul unui joc video.

Ca țară, suntem pe ultimul loc din Europa la înțelegerea noțiunilor financiare, potrivit unui studiu Erste Group, iar educația financiară și antreprenorială sunt marile absente ale sistemul românesc de învățământ. Conform unui studiu realizat de BNR în 2014, doar 4,8% dintre copiii din România învață despre bani, iar un alt studiu realizat de o bancă comercială susține că 90% dintre aceștia primesc educația financiară doar acasă, la un standard scăzut.

Vestea bună este faptul că 44 % dintre părinți consideră, conform unui studiu Reveal Marketing Research realizat la comanda Kidprenor, că antreprenoriatul este un domeniu de interes pentru copii, iar 8 din 10 părinți declară că cei mici ar trebui să își aleagă singuri domeniile de interes pentru viitor.

Atât Investory, cât și Kidprenor s-au lansat pe piața din România având în minte o misiune clară: aceea de a acoperi o nevoie pe care tot mai mulți părinți o exprimă, dar mai mult decât atât, de a construi de la zero, mentalități sănătoase, educate corect și bine ancorate în realitate.  

Joc video de educație financiară

Investory este un joc de educație financiară, destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, disponibil pe mobil și tabletă. Acesta combină principiile științifice ale învățării prin joacă și ale învățării experiențiale, cu lecții financiare, puzzle-uri și misiuni care dezvoltă gândirea celor mici.

Problema a pornit de la discuțiile din cercul meu de prieteni despre modul în care ne vom implica în educația copiilor. Partea financiară reprezintă o constantă în viaţa noastră şi cu siguranţă vrem să îi ajutăm pe copiii noştri să fie performanţi din punctul acesta de vedere. Așa ne-am dat seama că părinții au nevoie de sprijin, având în vedere că generația noastră nu prea a primit educaţie financiară din familie sau de la școală.“ a spus Valentin Filip, unul dintre co-fondatorii Investory.

În cadrul jocului, copiii intră în univesul Planetei Jucăriilor C-001 și devin minidetectivi care rezolvă mistere. Acolo, interacționează cu personaje precum Max detectivul hipopotam, bunicul sau domnul Ștabian și se implică în activități uzuale precum grădinărit, cumpărături sau vânzarea de băuturi răcoritoare la standul de limonadă. Atât din activități, cât și de la personaje, copiii învață și fac exerciții practice despre concepte financiare precum: Venitul Recurent, Bunuri și Servicii, Cumpărături, Împrumut, Economii, Bani gheață vs. Bani virtuali, Troc și Contul Bancar.

Lucrul la joc a început în martie 2020 și, trei luni mai târziu, în iunie 2020 a apărut primul modul care este gratuit. Al doilea modul a fost lansat în luna decembrie a anului trecut, iar al treilea modul tocmai a apărut pe piață. Jocul poate fi descărcat atât pentru Android cât și pentru iOS.

Ideea jocului a fost dezvoltată în cadrul incubatorului VividLabs și pentru a trece de stadiul de prototip a primit o finanțare de 300.000 de euro de la Fortech, un jucător important în industria de dezvoltare din Cluj-Napoca. De asemenea, Investory continuă campania de creștere și atragere de fonduri participând la mai multe acceleratoare de business, dedicate start-up-urilor de soluții digitale.

În timp ce se joacă, cei mici vor găsi în spatele unei iconițe esențiale din joc, detalii despre Kidprenor și vor putea consulta, direct din joc, Ghidul cu 50 de idei creative de afaceri pentru copii, idei menite să le stârnească și mai mult interesul despre lumea antreprenoriatului. Mai mult, copiii care au deja instalat jocul Investory și care vor achiziționa materiale din cadrul programului Kidprenor, vor primi cadou un cod care le va activa un modul nou (modul doi sau trei din cadrul jocului, primul fiind gratuit în momentul instalării jocului) astfel încât aceștia să își poată continua misiunea de detectivi.

Kidprenor – antreprenori mici cu idei mari

Kidprenor este cel mai complex program de educație antreprenorială pentru copiii din România, program care le oferă copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani suportul de care au nevoie pentru a-și lansa prima afacere din viața lor, dar și îndrumare în acest sens, prin intermediul Academiei Kidprenor, în cadrul căreia copiii au parte de o întâlnire săptămânală cu mentorii programului. 

Pașii celor mici spre lumea antreprenoriatului sunt ghidați de personajele regăsite atât în cartea Kidprenor, cât și în cadrul caietului de lucru: Emma și Jack, doi copii care trec prin diverse aventuri din momentul în care decid că e momentul să înceapă o afacere, astfel încât să contribuie cu proprii bănuți la îndeplinirea viselor lor. Copiii învață prin joacă, dar și prin puterea exemplului, atât de la Emma și Jack, dar și de la ceilalți mici antreprenori care fac parte din Comunitatea Kidprenor.

„Ne adresăm copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, dar acest interval de vârstă nu este ales întâmplător. Aceasta este perioada în care obiceiurile sănătoase pot fi sădite în cel mai ușor mod cu puțină, prin jocuri distractive, dar și educative în același timp, prin provocări menite să le dezvolte celor mici nu doar spiritul antreprenorial, ci și empatia, grija față de mediul înconjurător, valorile pe baza cărora este construită o societate în care te poți dezvolta în mod armonios ca om, ca antreprenor”, consideră Cotiso Bogdan Nistorică, co-fondatorul Kidprenor. 

Prima afacere 

Există copii care au spus deja un mare „DA” antreprenoriatului, începându-și prima afacere din viața lor. David a vândut fructe proaspete din grădină sub brandul „Fructele lui David”, Dănuț cultivă flori și legume în sera pe care a construit-o împreună cu tatăl lui pe terasa blocului, pe care le vinde în recipiente inedite create chiar de el. Pe de altă parte, fetele din cadrul programului s-au axat mai mult, până în momentul de față, pe partea artistică. Daria crează personaje de benzi desenate, inspirate din cultura japoneză, sperând să aibă, în curând propriul personaj, iar Mayra, are deja primele piese proprii pe care își dorește să le vândă după ce va avea propriul CD, lucru care cu siguranță, se va întâmpla curând. Un alt business delicios și plin de potențial este cel inițiat de Ruxi, care dorește să-și încânte viitorii clienți cu cele mai delicioase brioșe, pregătite chiar de ea. 

„Copiii au un potențial incredibil și ne surprind zi de zi, prin creativitatea și spiritul lor antreprenorial. Ne bucură faptul că am devenit partenerii Investory în acest demers educațional non-formal și sperăm ca, prin joacă, să putem schimba lucruri esențiale în ceea ce privește educația din România”, a declarat Cotiso Bogdan Nistorică.  

Mai multe detalii despre cele două proiecte, regăsiți aici: 

Investory – https://investory.app/

Kidprenor – https://kidprenor.ro/

goNEWS GROUP RO & DE nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă. goNEWS GROUP RO & DE nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă. goNEWS GROUP RO & DE îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Încă de la infiinţarea postului de radio goFM am ales să prezentăm informaţii pozitive fără A VĂ AFECTA EMOŢIONAL – pentru că credem că este posibilă o lume mai bună. Încercăm să armonizăm informaţiile pe care le citeşti încă de la primele ore ale dimineţii şi îţi oferim sunetul go 24/24 cu muzică aleasă pe sprânceană. Pentru a putea face acest lucru, depindem de sprijinul cititorilor şi ascultatorilor noștri. Pentru că un jurnalism bun este scump și nu este disponibil gratuit.

Ideea noastră: spre deosebire de multe alte publicaţii mass-media, activitatea echipei editoriale este accesibilă în mod liber. Articolele noastre ar trebui citite, apreciate și partajate cât mai mult posibil. Doar așa pot conduce la schimbările necesare din punct de vedere social în lumea noastră. În schimb, goFM.ro este susținut de cititorii noștri. Voluntar și solidar. Cu participarea dvs., goFM.ro poate fi, de asemenea, ceea ce este în viitor: un public critic și o voce angajată pentru o mai mare protecție a informaţiei de calitate. Susțineți goFM.ro cu o donaţie voluntară.

Susține proiectul goFM cu o donație:
Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on google
Google+
Share on telegram
Telegram
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on google
Share on print
Share on email
Share on telegram
Share on pocket
Share on xing
Share on vk
Share on skype

CELE MAI DISTRIBUITE ȘTIRI

Log In

Forgot password?

Forgot password?

Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

Your password reset link appears to be invalid or expired.

Log in

Privacy Policy

To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website. %privacy_policy%

Add to Collection

No Collections

Here you'll find all collections you've created before.

--:--
--:--
  • cover
    goFM
  • cover
    goFM Mobile
  • cover
    goFM 90,4 FM
  • cover
    goREBEL
  • cover
    MARLENE Radio
  • cover
    goSPACE
  • cover
    goCAFE
  • cover
    goROCK
  • cover
    goBEACH
  • cover
    goFRESH
  • cover
    goJAZZ
  • cover
    go SCHLAGER
  • cover
    goTRAFFIC (teste)
  • cover
    goDREAM - IN CURAND
  • Sweet FM