Copilul învață online? 5 trucuri care să-l pregătească pentru orele de la distanță

Numărul elevilor și a cadrelor didactice infectați cu Covid-19 este în continuă creștere, iar din acest motiv tot mai multe clase și chiar școli întregi revin la studiile de la distanță, care, știm cu toții, nu sunt deloc ușoare nici pentru elevi și nici pentru părinții lor. Cum să le creezi condiții confortabilă acestora, ca lucrurile să devină mai puțin tensionate?

Menţine o relaţie strânsă cu profesorii

Pe cât posibil, caută să contactezi şi să păstrezi o comunicare bună cu acea persoană cu care copilul tău interacţionează în mod regulat la şcoală, mai ales cu aceia pe care-i observi că îşi doresc ca elevii să aibă succes şi să înveţe cu adevărat. Este deosebit de important mai ales pentru părinţii copiilor cu diferenţe de învăţare şi dizabilităţi să păstreze liniile de comunicare deschise de la început. Părinţii ar trebui să se familiarizeze cu planul individualizat de educaţie al copilului lor şi să fie pregătiţi şi pentru şcoala de la distanţă, dacă este necesar.

Găseşte-i un loc unde se poate concentra

Pentru o şansă mai mare de reuşită, zilele ar trebui structurate ca şi cum ar fi la şcoală. Pentru copiii care învaţă mai mult vizual, scrie programul zilnic pe un calendar sau pe o foaie de hârtie. Apoi, amenajează un loc în care să poată lucra în fiecare zi fără distrageri de niciun fel. Dacă este posibil, cumpără o imprimantă ieftină, astfel încât copiii să poată avea parte de toate fişele necesare.

Ajută-i să găsească cel mai bun mod de învăţare

Încearcă să ali care este modul în care copilul tău învaţă cel mai bine, indiferent dacă este vizual, auditiv sau prin experienţă. Aşadar, dacă este vizual, ajută-l să identifice informaţiile importante, să observe ilustraţii, să scrie ceea ce trebuie reţinut. Dacă învaţă prin experienţă, ai putea folosi zaruri pentru a-i ajuta cu matematica, un experiment ştiinţific sau diverse obiecte din care să facă litere, numere şi forme. Dacă au probleme cu concentrarea, permite-le să facă pauze sau să încerce activităţi mai distractive.

Petreceţi timp împreună şi vorbiţi sau jucaţi-vă

Este greu să găseşti timp pentru a sta efectiv de vorbă cu copilul tău,însă este necesar pentru a vă apropia mai mult. Pandemia ar putea avea un impact semnificativ asupra copiilor în general, dar mai ales asupra celor cu tulburări de spectru autist, care au un risc mai mare de anxietate. În orice caz, copiii tind să devină în această perioadă mai agitaţi, mai irascibili, mai temători, mai lipsiţi de energie sau pot pierde pofta de mâncare. O reconectare cu ei se face foarte uşor prin joc şi prin petrecerea timpului liber împreună. Permite-i să se exteriorizeze şi prin plâns dacă este nevoie şi arată-i că îl asculţi şi îl înţelegi.

Organizează-i ieşiri cu prietenii apropiaţi

Copiii învaţă de la alţi copii, de aceea este indicat să ieşiţi într-un loc sigur cu 1-2 prieteni apropiaţi. Îi va ajuta la îmbunătăţirea rezolvării problemelor, gândirii critice şi abilităţilor de comunicare. Va avea pe cineva cu care să se eliberez, ceea ce este important pentru sănătatea lor mentală. A le permite copiilor să-şi vadă prietenii într-un mod sigur îi va ajuta să simtă că nu sunt atât de singuri. Riscul de a contracta coronavirusul este relativ scăzut atâta timp cât sunteţi în aer liber şi la o oarecare distanţă unii de alţii.

Susține proiectul goFM cu o donație:
Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)
goCHAT
gofmstudio
astăzi începând cu ora 21:00 la goFM.ro aveți o nouă ediție din City BEAT cu Florin OTROCOL
gofmstudio
asteptam mesajele dumneavoastra si prin WhatsApp la 0736.044.055
gofmstudio
in aceasta saptamana, "VINTAGE NIGHT CAFFE" se va difuza de la orele 21 pana la ora 4 a diminetii, urmat de "goMORNING" de la 5 la 9 cu Dana Daba, Daniela Sommer si Laurentiu S. Lup
gofmstudio
urmeaza la goFM.ro o noua informatie interesanta.
gofmstudio
Nomofobia – dependenţa de telefonul mobil
gofmstudio
ANUNT IMPORTANT: Emisia programelor din cadrul goNEWS GROUP RO & DE va fi intrerupta in aceasta seara incepand cu ora 21:30 pentru o perioada de maxim 15 min., intrucat vor incepe probele de emisie video ce se pot urmari si pe portalul partener HEDEX.tv Va multumim pentru intelegere.
Ghiță
Ghiță is back
Ghiță
Ghita + Muzica Gofm = LOVE
Mircea Pop
🤝🤝
gofmstudio
te salutam Mircea POP si bun venit in goFM.ro
gofmstudio
urmariti in aceste momente "CITY BEAT" cu Florin OTROCOL.
Customize
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on google
Share on print
Share on email
Share on telegram
Share on pocket
Share on xing
Share on vk
Share on skype

CELE MAI DISTRIBUITE ȘTIRI

Log In

Forgot password?

Forgot password?

Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

Your password reset link appears to be invalid or expired.

Log in

Privacy Policy

To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website. %privacy_policy%

Add to Collection

No Collections

Here you'll find all collections you've created before.

--:--
--:--
  • cover
    goFM
  • cover
    goFM Mobile
  • cover
    harmony Radio
  • cover
    goROCK
  • cover
    goJAZZ
  • cover
    go A TUTTI
  • cover
    goLOUNGE
  • cover
    goSPACE (NEW !!!)
  • cover
    goTRAFFIC (în curând)
  • cover
    TESTE - goFM ALBA IULIA
  • cover
    TESTE - goFM Câmpulung Muscel
  • cover
    TESTE - goFM Făgăraş
  • cover
    TESTE - goFM Constanţa
  • cover
    TESTE - goFM Iaşi