Compania rusă Aeroflot a sancționat dur un pasager care s-a îmbarcat la bord cu o pisică prea… mare

Compania rusă Aeroflot a sancționat un pasager care a încălcat intenționat regulile de transport a animalelor, prin excluderea acestuia din programul de loialitate „Aeroflot Bonus”, ceea ce i-a anulat cele 370 de mii de mile acumulate din puncte de loialitate.

Motivul sancțiunii este faptul că pasagerul, Mihail Galin din Vladivostok, Rusia, a reușit să se îmbarce cu o pisică prea grea într-un avion al companiei aeriene Aeroflot de pe cursa Riga-Moscova-Vladivostok, după ce a înlocuit-o în timpul controalelor de îmbarcare cu un alt animal.

Greutatea lui Victor, motanul său, era de peste 10 kilograme, o greutate neautorizată în cabină, în condiţiile în care limita la Aeroflot este de 8 kg, a explicat tânărul, care a decis să pună în aplicare o strategie prin care să ocolească interdicțiile Aeroflot.

Pentru că nu putea să-şi abandoneze pisica, Galin a amânat plecarea din Moscova şi a început să caute o „pisică similară, dar mai uşoară”. A doua zi s-a întors la aeroport „cu pisica, cu dublura acesteia şi cu proprietarii” şi a reuşit să îşi facă check-in-ul la clasa business cu pisica sa, după ce prezentase dublura la îmbarcare.

Pe Facebook, tânărul a postat o poză în compania lui Victor, instalat confortabil în avion, cu un pahar de şampanie alături.

Însă o angajată mai exigentă a companiei Aeroflot nu a apreciat eforturile tânărului şi, după ce a verificat imaginile de pe camerele de supraveghere, a dovedit că Victor a fost înlocuit în timpul îmbarcării „cu un animal similar, cu o greutate de 7 kg”.

Drept urmare, Aeroflot a luat decizia de a-l elimina pe tânăr din programul său de loialitate, anulându-i toate milele oferite ca bonus din cele peste 300 de călătorii ale tânărului, care, potrivit profilului său de Facebook, este un călător pasionat, presa rusă susţinând că acesta adunase 370 000 de mile, echivalentul unor zboruri în valoare de mii de euro.

Susține proiectul goFM cu o donație:
Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)
goCHAT
gofmstudio
astăzi începând cu ora 21:00 la goFM.ro aveți o nouă ediție din City BEAT cu Florin OTROCOL
gofmstudio
asteptam mesajele dumneavoastra si prin WhatsApp la 0736.044.055
gofmstudio
in aceasta saptamana, "VINTAGE NIGHT CAFFE" se va difuza de la orele 21 pana la ora 4 a diminetii, urmat de "goMORNING" de la 5 la 9 cu Dana Daba, Daniela Sommer si Laurentiu S. Lup
gofmstudio
urmeaza la goFM.ro o noua informatie interesanta.
gofmstudio
Nomofobia – dependenţa de telefonul mobil
gofmstudio
ANUNT IMPORTANT: Emisia programelor din cadrul goNEWS GROUP RO & DE va fi intrerupta in aceasta seara incepand cu ora 21:30 pentru o perioada de maxim 15 min., intrucat vor incepe probele de emisie video ce se pot urmari si pe portalul partener HEDEX.tv Va multumim pentru intelegere.
Ghiță
Ghiță is back
Ghiță
Ghita + Muzica Gofm = LOVE
Mircea Pop
🤝🤝
gofmstudio
te salutam Mircea POP si bun venit in goFM.ro
gofmstudio
urmariti in aceste momente "CITY BEAT" cu Florin OTROCOL.
Customize
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on google
Share on print
Share on email
Share on telegram
Share on pocket
Share on xing
Share on vk
Share on skype

CELE MAI DISTRIBUITE ȘTIRI

  • Sit unic al unor dinozauri ce au trăit în Transilvania, redescoperit în apropiere de Haţeg

    O echipa internationala condusa de paleontologul ungar Gabor Botfalvai a redescoperit un sit unic al dinozaurilor in regiunea Transilvaniei, a anuntat luni Muzeul National de Istorie al Ungariei, relateaza agentia MTI.Fragmente de oase fosilizate descoperite in partea de vest a Bazinului Hateg ofera o reprezentare unica a perioadei cretacice tarzii care a precedat extinctia brusca […] More

    Read More

  • Riscuri ciudate decontate de Casele de Asigurări din România

    Iata cateva riscuri pe care acestia le acopera la noi in tara: * Caderea aparatelor de zbor (aeronave si vehicule spatiale) * Unda de soc provocata de avioane (boom sonic) * Trasnet sau explozie (chiar daca trasnetul sau explozia nu au fost urmate de incendiu) * Caderea ascensoarelor si lifturilor de marfa, inclusiv daunele produse […] More

    Read More

Log In

Forgot password?

Forgot password?

Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

Your password reset link appears to be invalid or expired.

Log in

Privacy Policy

To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website. %privacy_policy%

Add to Collection

No Collections

Here you'll find all collections you've created before.

--:--
--:--
  • cover
    goFM
  • cover
    goFM Mobile
  • cover
    goREBEL (NEW RADIO)
  • cover
    harmony Radio
  • cover
    goROCK
  • cover
    goJAZZ
  • cover
    go A TUTTI
  • cover
    goLOUNGE
  • cover
    goSPACE
  • cover
    goTRAFFIC (în curând)
  • cover
    TESTE - goFM ALBA IULIA
  • cover
    TESTE - goFM Câmpulung Muscel
  • cover
    TESTE - goFM Făgăraş
  • cover
    TESTE - goFM Constanţa
  • cover
    TESTE - goFM Iaşi