Ce legatura este intre felul cum arata mama si IQ-ul viitorului copil

Femeile voluptuoase nasc copii mai inteligenţi, iar rezervele de grăsime de pe coapsele şi fesele acestora sunt necesare pentru dezvoltarea creierului bebeluşilor lor, susţin cercetătorii americani.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că ţesutul adipos contribuie în mod direct la dezvoltarea cerebrală în perioada de alăptare, iar posteriorul femeii reprezintă o rezervă de nutrienţi vitali, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Pittsburgh, transmite. Aceştia au adăugat că femeile cu depozite mari de grăsime în zonele coapselor şi a feselor dau naştere unor copii mai inteligenţi. Mai mult, în condiţiile în care corpul femeilor a evoluat astfel încât să poată depozita grăsimi, savanţii cred că acest lucru poate explica de ce unele femei reuşesc foarte greu să scape de depozitele adipoase de pe picioare şi fese. “Grăsimea din aceste zone este un depozit pentru dezvoltarea ulterioară a creierului copilului”, a declarat Will Lassek, specialist în sănătate publică la universitatea amintită. Descoperirile sunt publicate în cartea lui Lassek, “Why women need fat” (“De ce au nevoie femeile de grăsime”, n.r.), şi explică în amănunt diferenţele fundamentale dintre silueta masculină şi cea feminină, potrivit cercetătorului.

În trecut s-a dovedit că bărbaţii slăbesc mai repede decât femeile, diferenţele fizice şi psihologice contribuind la discrepanţe uriaşe între cele două sexe. “Hormonul masculin testosteron şi cel feminin, estrogen, controlează distribuţia depozitelor de grăsimi la pubertate şi apoi de-a lungul întregii vieţi”, a declarat doctorul Philip McTernan, profesor specializat în diabet şi metabolism la Universitatea Warwick. “Femeile tind să aibă o siluetă în formă de pară, cu grăsimea depunându-se în regiunea coapselor, în timp ce în cazul bărbaţilor grăsimea este depozitată mai degrabă central, în regiunea abdomenului, de unde greutatea poate fi dată jos mai uşor.

Mai mult, estrogenul încurajează depozitarea de grăsimi, în timp ce bărbaţii au mai multă masă musculară, deci un metabolism mai bun, care arde calorii mai repede”, a mai spus expertul. De asemenea, organismul femeilor conţine mai multe grăsimi, circa 20-30%, comparativ cu 9-18% în cazul bărbaţilor. Totodată, organismul va încerca să păstrez acest raport, conform cercetătorilor.

Încă de la infiinţarea postului de radio goFM am ales să prezentăm informaţii pozitive fără A VĂ AFECTA EMOŢIONAL – pentru că credem că este posibilă o lume mai bună. Încercăm să armonizăm informaţiile pe care le citeşti încă de la primele ore ale dimineţii şi îţi oferim sunetul go 24/24 cu muzică aleasă pe sprânceană. Pentru a putea face acest lucru, depindem de sprijinul cititorilor şi ascultatorilor noștri. Pentru că un jurnalism bun este scump și nu este disponibil gratuit.

Ideea noastră: spre deosebire de multe alte publicaţii mass-media, activitatea echipei editoriale este accesibilă în mod liber. Articolele noastre ar trebui citite, apreciate și partajate cât mai mult posibil. Doar așa pot conduce la schimbările necesare din punct de vedere social în lumea noastră. În schimb, goFM.ro este susținut de cititorii noștri. Voluntar și solidar. Cu participarea dvs., goFM.ro poate fi, de asemenea, ceea ce este în viitor: un public critic și o voce angajată pentru o mai mare protecție a informaţiei de calitate. Susțineți goFM.ro cu o donaţie voluntară.

Susține proiectul goFM cu o donație:
Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on google
Google+
Share on telegram
Telegram
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on google
Share on print
Share on email
Share on telegram
Share on pocket
Share on xing
Share on vk
Share on skype

CELE MAI DISTRIBUITE ȘTIRI

  • Donatori milionari din monede virtuale fac gesturi de caritate

    Tot mai multi investitori de talie mare din piata criptomonedelor au inceput sa isi doneze 1% din castigurile anuale rezultate din tranzactiile cu monede virtuale catre caritate. Astfel ca, zilele trecute, patru veteran din acest domeniu s-au alaturat initiative Founders Circle, un grup ce sustine The Giving Block, o organizatie de caritate. Cripto Giving Pledge […] More

    Read More

  • Povestea Iepuraşului de Paşti

    Grație unor legende mai vechi, iepurașul a devenit un animal simbol, asociat cu sărbătoarea de Paști. Considerat inițial un simbol păgân, a devenit în timp o emblemă a fertilităţii și a fost asociat în cele din urmă de creştini cu apariţiile lui Iisus după Înviere. În prezent, oamenii din lumea întreagă folosesc acest simbol pentru […] More

    Read More

Log In

Forgot password?

Forgot password?

Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

Your password reset link appears to be invalid or expired.

Log in

Privacy Policy

To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website. %privacy_policy%

Add to Collection

No Collections

Here you'll find all collections you've created before.

--:--
--:--
  • cover
    goFM
  • cover
    goFM Mobile
  • cover
    goREBEL (NEW RADIO)
  • cover
    harmony Radio
  • cover
    goROCK
  • cover
    goJAZZ
  • cover
    go A TUTTI
  • cover
    goLOUNGE
  • cover
    goSPACE
  • cover
    goTRAFFIC (în curând)