Cât de periculos este să mănânci mezeluri în perioada sarcinii

Ca să te bucuri de o sarcină fără complicații este nevoie de o atenție mai sporită asupra stării generale de sănătate și a alimentației. Chiar dacă unele pofte sunt mari, ar fi bine să le ignori pentru binele tău și al copilașului care se dezvoltă în burtica ta.

Există câteva alimente pe care este bine să le eviți, printre care se numără și mezelurile. Din cauza că sunt atât de commune și pot fi cumpărate din orice magazin, multe persoane sunt surprinse să afle că există o asociere negativă între mezeluri și sarcină.

O gravidă are de 10 ori mai multe șanse decât un adult sănătos să contracteze listerioza

Mai exact, Colegiul American al Obstetricienilor și Ginecologilor și Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor susțin că o gravidă are de 10 ori mai multe șanse decât un adult sănătos să contracteze listerioza (infecția poate apărea oricând, dar sunt șanse mai mari în cel de-al treilea trimestru de sarcină, când sistemul imunitar este suprimat).

Bacteriile de Listeria pot supraviețui la temperaturi de frigider, însă sunt distruse de căldură. Din acest motiv sunt depistate în mezeluri, inclusiv în cele procesate precum salamul sau brânzeturile moi fabricate din lapte nepasteurizat. Din acest motiv gravidele sunt sfătuite de medic să nu consume brânză cum este brie. În ultimii ani epidemiile de listerioză au fost asociate salatei și altor legume care cresc în pământ.

Pentru o gravidă listerioza poate conduce la infecție uterină, pierderea sarcinii, naștere prematură, nașterea unui copil mort sau decesul nou-născutului, precum și infecții potențial fatale ale bebelușului (meningita), iar pe termen lung dizabilitate intelectuală, paralizie, convulsii, orbire, probleme cu creierul/rinichii/inima. O problemă importantă care poate apărea atunci când mănânci mezeluri dacă ești însărcinată este reprezentată de simptomele de vărsături și diaree, ce pot determina o deshidratare severă. De asemenea, poate cauza complicații vârstnicilor sau celor cu sistem imunitar slăbit.

Sunt oare și brânzeturile moi periculoase pentru sănătatea gravidei?

Când vine vorba despre nocivitate, brânzeturile moi și fabricate din lapte nepasteurizat, precum feta, Brie, Camembert, Roquefort, nu sunt indicate gravidelor, cu excepția situației în care se specifică pe etichetă că au fost fabricate din lapte pasteurizat. Contaminarea cu listerioza poate apărea și în cazul cremvurstilor, cârnaților, salamului și a altor mezeluri similare, cu excepția situației în care au fost gătite la temperaturi înalte.

Produsele de tip conservă sunt considerate mai sigure deoarece au trecut deja printr-un proces de încălzire la temperatură ridicată la momentul conservării. Pe de altă parte, produsele de tip pateuri, fructe de mare afumate și alte produse similare care sunt tartinabile nu sunt recomandate.

În cazul în care ai ajuns să mănânci mezeluri dacă ești însărcinată și crezi că ai consumat alimente contaminate cu Listeria sau ai simptome de listerioză trebuie să contactezi imediat medicul care îți urmărește sarcina. Rețne că poate dura până la 2 luni apariția simptomelor. Riscul de infectare cu Listeria dispare odată ce naști, chiar dacă îți alăptezi bebelușul, prin urmare poți să te bucuri în siguranță de alimentele tale preferate. Ai răbdare câteva luni și mezelurile se pot regăsi din nou în meniul tău zilnic.

Încă de la infiinţarea postului de radio goFM am ales să prezentăm informaţii pozitive fără A VĂ AFECTA EMOŢIONAL – pentru că credem că este posibilă o lume mai bună. Încercăm să armonizăm informaţiile pe care le citeşti încă de la primele ore ale dimineţii şi îţi oferim sunetul go 24/24 cu muzică aleasă pe sprânceană. Pentru a putea face acest lucru, depindem de sprijinul cititorilor şi ascultatorilor noștri. Pentru că un jurnalism bun este scump și nu este disponibil gratuit.

Ideea noastră: spre deosebire de multe alte publicaţii mass-media, activitatea echipei editoriale este accesibilă în mod liber. Articolele noastre ar trebui citite, apreciate și partajate cât mai mult posibil. Doar așa pot conduce la schimbările necesare din punct de vedere social în lumea noastră. În schimb, goFM.ro este susținut de cititorii noștri. Voluntar și solidar. Cu participarea dvs., goFM.ro poate fi, de asemenea, ceea ce este în viitor: un public critic și o voce angajată pentru o mai mare protecție a informaţiei de calitate. Susțineți goFM.ro cu o donaţie voluntară.

Susține proiectul goFM cu o donație:
Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on google
Google+
Share on telegram
Telegram
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on google
Share on print
Share on email
Share on telegram
Share on pocket
Share on xing
Share on vk
Share on skype

CELE MAI DISTRIBUITE ȘTIRI

Log In

Forgot password?

Forgot password?

Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

Your password reset link appears to be invalid or expired.

Log in

Privacy Policy

To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website. %privacy_policy%

Add to Collection

No Collections

Here you'll find all collections you've created before.

--:--
--:--
  • cover
    goFM
  • cover
    goFM Mobile
  • cover
    goREBEL
  • cover
    harmony Radio
  • cover
    goCAFE (NEW RADIO)
  • cover
    goROCK
  • cover
    goJAZZ
  • cover
    go SCHLAGER (NEW RADIO)
  • cover
    goTRAFFIC (în curând)