Calendarul Zilei de 18 ianuarie

(BOR) ✝ Sfinţii Ierarhi Atanasie şi Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei
(BRU) Sf. Atanasiu, arhiepiscop († 373) și sf. Chiril, arhiepiscop († 445). Începe octava de rugăciune pentru unirea creștinilor.

(BRC) Sf. Prisca, martiră.
Începe octava de rugăciune pentru unirea creștinilor; această octavă este celebrată de toate cultele creștine.
18 ianuarie 350 – A murit imparatul roman Constant, fiul cel mai mic al lui Constantin cel Mare si al Faustei,nascut in anul 320.
Flavius Iulius Constans (n. 320 – d. 18 ianuarie 350) a fost împărat roman care a domnit din 337 până în 350. A fost imparat roman impreuna cu fratii sai Constantiu al II-lea si Constantin al II-lea intre anii 337-350. L-a inlaturat pe fratele sau Constantin al II-lea în lupta de la Aquileia in anul 340. A fost ucis în apropiere de Pirinei,in urma conspirației generalului Flavius Magnus Magnentius care este proclamat împărat la Autun; (n. 320) si uzurpă titlul imperial roman între 18 ianuarie 350 și 11 august 353, fiind infrant la Mursa, in Iliria de Constantiu al II-lea și constrâns să fugă. S-a sinucis la Lugdunum (Lyon), in anul 353.

18 ianuarie 474 – Leon al II-lea ii succede bunicului sau Leon I pe tonul Bizantului,la varsta de 7 ani. A murit 10 luni mai tarziu de o boala necunoscuta, existand banuieli ca ar fi fost otravit.

18 ianuarie 1486 – Regele Henric al VII-lea se căsătorește cu Elisabeta de York, fiica lui Eduard al IV-lea.

18 ianuarie 1535 – Intemeierea orasului Lima (Peru). Conchistadorul spaniol Francisco Pizarro fondeaza oficial orasul Lima,actuala capitala a statului Peru,caruia ii da numele ”Ciudad de los reyes”- Orasul Regilor. Lima este o deformare a cuvantului indian quechua “rimac” care a fost tradus prin expresia “vorbitor”. Devenit capitala a vice-regelui de Peru in 1542,orasul se dezvolta ca centru al unor importante activitati commerciale si culturale pentru intreaga America spaniola.
Francisco Pizzaro Gonzales, (n.1471 sau 1476 – m.6 iunie 1541), unul dintre cei mai celebri conchistadori spanioli, cuceritorul Imperiului Inca.

18 ianuarie 1562 – Papa Pius al IV-lea convoaca pentru a treia si ultima data Conciliul de la Trent.
Conciliul Tridentin sau Conciliul de la Trento, cunoscut și sub numele latin Concilium Tridentinum, a fost cel de-al nouăsprezecelea sinod ecumenic (recunoscut doar de Biserica Catolică), ținut între 1545 și 1563, pentru clarificarea problemelor apărute odată cu Reforma protestantă. Conciliul de la Trent s-a întrerupt de mai multe ori din cauza dezacordurilor politice sau religioase si a actionat ca o Contra-Reforma, fiind considerat raspunsul Bisericii Catolice la reforma protestanta inceputa de Luther.

Urmatorul Conciliu Ecumenic,Vatican II, a fost convocat dupa mai mult de 300 de ani, in timpul sau Papa Ioan al XXIII-lea declarand că preceptele Consiliului din Trent continuă sa fie valabile până în timpurile moderne, o poziție care a fost reafirmat de către Papa Paul al VI-lea.

18 ianuarie 1653 – A fost semnat tratatul de unire a Ucrainei cu Rusia. Bogdan Zinovi Mihailovici Hmelnițki (n.cca 1595 — d.6 august 1657), a fost hatman al Hatmanatului cazacilor Zaporijieni (din Ucraina) si conducatorul rebeliunii împotriva magnaților polono-lituanieni (1648–1654), care a dus la apariția statului căzăcesc.

Tratatul de la Pereiaslav, votat de Adunarea reprezentativa a ucrainenilor de la Pereslav , a dus la absorbirea Ucrainei de catre Țaratul Rusiei si la pierderea independenței acestei țari . Pentru Țaratul Moscovei și țarul Alexei Mihailovici, tratatul legitima pretențiile asupra teritoriilor Rusiei Kievene și întărea influența Moscovei în regiune. Pentru Hmelnițki și cazaci, acest tratat oferea mai înainte de orice o protecție a unui monarh puternic, care era în plus conducătorul unei forțe regionale ortodoxe.

Istoricii nu s-au pus de acord asupra tipului de uniune pe care l-a gândit Hmelnițki: o uniune militară, o uniune putere suzerană – vasal, sau o incorporare completă a Ucrainei în Țaratul Rusiei, existand pareri radical diferite cu privire la prevederile tratatului și la caracterul uniunii.

De astfel, în timpul depunerii jurământului de credință către țar, cazacii au fost pe punctul de a rupe tratatul, deoarece trimișii Moscovei au refuzat să accepte ca țarul să depună la rândul lui un jurământ față de supușii lui, așa cum se întâmplase în cazul relațiilor cu regii polonezi.

În acest moment dificil, Hmelnițki a părăsit furios biserica în care se desfășura ceremonia și a amenințat că reziliază tratatul. După o serie de tratative, cererea cazacilor ca și țarul să depună un jurământ a fost anulată, iar tratatul a rămas în vigoare.

Dat fiind faptul că ambele părți aveau interese divergente în Ucraina, libertățile care fuseseră asigurate pe perioada vieții lui Hmelnițki au fost constant restrânse după moartea sa. Până în cele din urmă, acest proces avea să ducă la absorbirea completă a Ucrainei în Țaratul Rusiei, iar mai târziu în Imperiul Rus și Uniunea Sovietică.

Pe termen lung s-a ajuns la o rusificare a societății, care a culminat cu Ukazul de la Ems (1876), care interzicea tipărirea de cărți în limba ucraineană. Ukazul de la Ems a fost un decret secret al tarului Alexandru al II-lea, prin care se interzicea folosirea limbii ucrainene (așa-numitul dialect malorus) pentru lucrările tipărite, cu excepția retipăririi documentelor vechi.

Ukazul interzicea de asemenea importul de publicații, punerea în scenă a pieselor de teatru sau ținerea de conferințe în limba ucraineană. Ukazul își datorează numele orașului Bad Ems din Germania, unde a fost promulgat. In scurt timp,dupa unirea cu Rusia, se ajunge la declinul cazacilor zaporojeni și la revenirea iobăgiei din Ucraina.

Pentru Rusia, achiziționarea Ucrainei a marcat consolidarea puterii sale, justificand numele său de imperiu și titlul de țar ca „Împărat al tuturor rușilor”. În 1954, cu ocazia tricentenarului Tratatului de la Pereiaslav, Nikita Hrușciov a transferat Crimeea a RSFS Ruse la RSS Ucraineană, ca parte a Uniunii Sovietice. Acest tratatsemnifica pentru pro-rusi unirea popoarelor slave din Rusia, Ucraina și Belarus. Pentru naționaliștii și patrioți ucraineni, marchează instaurarea jugului rusesc in Ucraina.

18 ianuarie 1689 – S-a născut Charles Louis de Secondat Montesquieu, scriitor şi filosof reprezentativ al iluminismului francez („Scrisori persane”); (d. 22.02.1775).
Charles-Louis de Secondat, Baron de La Brède et de Montesquieu (n. 18 ianuarie 1689; d. 10 februarie 1755), de regulă menționat doar ca Montesquieu, s-a născut în castelul din la Brède, lângă Bordeaux, într-o familie de magistrați aparținând micii nobilimi. A fost una din cele mai complexe și importante figuri ale iluminismului francez.

A activat în calitate de consilier (1714) în parlamentul de la Bordeaux, devenind președintele acestuia (1716 – 1728) după moartea unuia din unchii săi, căruia i-a moștenit titlul și funcția. În 1728, a devenit membru al Academiei Franceze. Opera sa majoră, Scrisori persane (1721), „profundă alegorie a dragostei, moralei, politicii și religiei“, s-a bucurat de un succes imens și imediat.

Cartea este concepută sub forma unei colecții de scrisori, despre care se presupune a fi fost scrise de călători în Persia și de prietenii acestora din Europa. Aici, autorul a satirizat și a criticat instituțiile franceze.

18 ianuarie 1701 – Regele Prusiei, Frederic I, se încoronează la Konigsberg.

18 ianuarie 1788 – În Australia s-a infiintat prima colonie populata cu detinuti englezi.

18 ianuarie 1799 – Francezul Louis Robert primeşte brevetul pentru descoperirea primei instalaţii de produs hârtie, in anul 1798.

18 ianuarie 1821 – Moare Alexandru Şuţu, ultimul domn fanariot din Ţara Românească; (n. 29 martie 1790).

18 ianuarie 1821 – A început Revoluţia de la 1821 din Muntenia.
Marii boieri: Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica şi Barbu Văcărescu, membri ai Comitetului de Oblăduire, dar şi ai Eteriei, încheie o înţelegere cu Tudor Vladimirescu prin care îi făgăduiesc slugerului, să–i acorde tot sprijinul pentru ridicarea poporului la luptă. Tudor Vladimirescu părăseşte Bucureştii în fruntea unei cete de arnăuţi şi se îndreaptă spre Tîrgu Jiu, unde ajunge la 21 ianuarie. În scurt timp avea sa înceapă revoluţia care avea ca obiectiv înlăturarea regimului fanariot din Muntenia.

18 ianuarie 1829 – S-a născut Ludvig Lorenz, fizician şi matematician danez; (d. 09.06.1891). A conferit un aspect matematic formulării electromagnetismului. A publicat (1869) legea care leagă indicele de refracție al unei substanțe de polarizabilitate, redescoperită independent (1878) de Hendrik Lorentz si cunoscută sub numele de ecuația Lorentz-Lorenz.

18 ianuarie 1844 – Se joaca la Iasi în premieră, comedia “Iorgu de la Sadagura”, prima scriere dramatică originală a lui Alecsandri, considerată ca piatră de temelie a dramaturgiei românești.

18 ianuarie 1847 – Compozitorul maghiar Franz Liszt concerteaza in casa vistiernicului Alecu Bals din Iasi, unde face cunostinta cu Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Costache Negri.

18 ianuarie 1848 – Se naste in localitatea Sira, langa Arad, Ioan Slavici, nuvelist, romancier, memorialist, dramaturg şi gazetar român (“Moara cu noroc”, “Popa Tanda”, “Mara”, “Fata de birău”); (d.17.08.1925, Panciu).

18 ianuarie 1860 – Este infiintat prestigiosul liceu Gheorghe Lazar din Bucuresti. In Monitorul Oficial nr.10, 14 ianuarie 1860, Eforia Instrucțiunii publice face să apără următorul anunț: „Se dă în cunoștință publicului că luni, în 18 Ianuarie, la ora 10 dimineața se va celebra deschiderea noului gimnaziu, al lui Lazăr, în casele D-lui Gh. Macescu de la Jignita, Coloarea Roșie, No.35. Director, I. MAIORESCU”

18 ianuarie 1871 – Proclamarea celui de al II-lea Reich german. La 18 ianuarie 1871 Wilhelm I este proclamat imparat al Imperiului German,in Marea sala a oglinzilor de la Versailles, dupa infrangerea zdrobitoare suferita de armata franceza in razboiul franco-prusian. Imperiul sfarseste in ziua de 9 noiembrie 1918, odata cu abdicarea imparatului Wilhelm al II-lea si capitularea Germaniei, la sfarsitul primului razboi mondial.

18 ianuarie 1878 – Spiru Haret își ia doctoratul în matematici la Sorbona cu o teză de mecanică cerească devenită celebră.

18 ianuarie 1887 – Chimistul roman de origine evreiasca, Lazar Edeleanu, obține titlul de doctor în chimie in Germania,cu cercetarea „Asupra unor derivați ai acizilor fenilmetacrilici și fenilizobutirici”, în cadrul căreia descoperă fenilizopropilamina, cunoscută în medicina sub numele de benzedrina, cu o importantă acțiune stimulatoare asupra sistemului nervos. Efectul farmacologic psihostimulant al amfetaminei a fost descoperit mai târziu în anii 1920.

18 ianuarie 1892 – S-a nascut Oliver Hardy, actor american (celebrul “Bran”). Cuplul Oliver Hardy – Stan Laurel cunoaşte o mare şi nestinsă celebritate mondială, deţinând timp de douăzeci de ani supremaţia în comedia de tip slapstick; (d.07.08.1957).

18 ianuarie 1904 – S-a născut actorul american de origine engleză Cary Grant; (“Acest adevăr sacru”, “Şarada”); (d.29.11.1986).

18 ianuarie 1911 – Pilotul american Eugene Burton Ely ( 21 octombrie 1886 – 19 octombrie 1911), pilotând un avion “Curtis”, reuşeşte prima aterizare pe o navă, cuirasatul “Pennsylvania”. Anterior, la data de 14 noiembrie 1910, Ely reusise o decolare de pe nava USS Birmingham.

18 ianuarie 1916 – S-a nascut Silviu Brucan (Saul Bruckner), fost demnitar comunist si cunoscut personaj politic post-revolutionar, participant la revolutia din 1989 din Romania ; (d.14.09.2006, Bucuresti).

18-21 ianuarie 1919 – A început Conferința de Pace de la Paris din 1919 (18 ianuarie 1919 – 21 ianuarie 1920), la care a participat şi delegaţii din partea României (Ionel I.C.Brătianu, Alexandru Vaida-Voievod, Constantin Angelescu, Victor Antonescu, etc.) şi ai guberniei Basarabia (Ion Pelivan-preşedinte, Ion Codreanu, Sergiu V.Cujbă, Gheorghe Năstase).

18 ianuarie 1936 – A decedat la varsta de 71 de ani Rudyard Kipling, scriitor englez laureat al Premiului Nobel pentru literatura in anul 1907. (n.30.12.1865).

18 ianuarie 1941 – În teritoriul Transilvaniei de Nord-Est, ocupat de Ungaria, în urma Dictatului de la Viena, s-a dispus, printr-o ordonanţă, ca în toate actele de stare civilă numele româneşti să fie scrise cu grafie maghiară.

18 ianuarie 1947 – In România, ziarul “Dreptatea” publica Apelul Partidului National-Taranesc, “Către natiune”, in care se ia atitudine impotriva masurilor antidemocratice initiate si promovate de guvernul comunist condus de Petru Groza.

18 ianuarie 1955 – S-a nascut Kevin Costner, actor şi regizor american căruia i s-a decernat Premiul Oscar pentru regia filmului “Dansînd cu lupii” (“Bodyguard”, “Waterworld”, “Mesaj în sticlă”).

18 ianuarie 1990 – Decret–Lege CFSN, nr. 30, privind trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului PCR.

18 ianuarie 1997 – Exploratorul polar norvegian Boerge Ousland reuseşte să traverseze pe jos, de unul singur, fără nici un ajutor, continentul antarctic, ajungând la baza neozeelandeza Scott de lângă Marea Ross Ousland. A plecat în expediţie la 14 noiembrie 1996 din insula Berkner. În doua luni şi patru zile a parcurs 2829 km.

18 ianuarie 1999 – A murit Marian Papahagi, filolog român, director al Centrului Cultural Român de la Roma, coautor la “Dicţionarul esenţial al scriitorilor români” (“Exerciţii de lectură”, “Eminescu sau despre Absolut”, “Literatura braziliană”);(n.14.10.1948).

18 ianuarie 1999 – Peste 10 000 de mineri au început un marş spre Bucureşti.

18 ianuarie 2005 – Compania “Airbus” a lansat la Toulouse avionul A 380, cel mai mare aparat de zbor din lume, destinat transportului civil.

18 ianuarie 2009 – A murit Grigore Vieru, poet român, membru de onoare al Academiei Române (n. 1935)

18 ianuarie 2011 – A decedat Ion Besoiu, actor român (n. 1931)

Ion Besoiu (n. 11 martie 1931, Sibiu, România – d. 18 ianuarie 2017, București, România) a fost un actor de film, radio, teatru și televiziune român. A absolvit Academia de Teatru și Muzică din Sibiu, a activat ca actor în multiple ocazii și a fost directorul teatrului Lucia Sturza Bulandra din București.

18 ianuarie 2011 – A decedat Peter Abrahams, prozator sud-african (n. 1919)

Peter Henry Abrahams (n. 19 martie 1919, Vrededorp, Gauteng, Africa de Sud – d. 18 ianuarie 2017, Saint Andrew, Jamaica) a fost un prozator sud-african, considerat clasic al negritudinii (Senghor). Romanele sale oglindesc realitatea socială, fiind tratată în special problema rasismului. Nu trebuie confundat cu scriitorul nord-american Peter Abrahams (autor american)

(18 ianuarie–5 martie 2017) – Protestele anticorupție din România din 2017–2019NU Legii Gratierii Si Amnistiei

În ianuarie 2017, la două săptămâni după învestirea guvernului PSD–ALDE condus de Sorin Grindeanu, au început în România o serie de proteste de stradă față de intențiile guvernului de a modifica legea grațierii și de a amenda Codul penal. În prima zi, în 18 ianuarie, au manifestat în jur de 5.000 de oameni, din care aproape 4.000 în București.

În următoarele zile protestele au luat amploare în toată România și în diaspora, mai ales după ce ministrul de Justiție, Florin Iordache, a anunțat prin mass-media, în jurul orei 24 din noaptea de 31 ianuarie, publicarea de către guvern în Monitorul Oficial a ordonanțelor privind grațierea unor fapte de corupție și modificarea Codului penal prin dezincriminarea abuzului în serviciu.

Protestele au atins apogeul în seara de duminică, 5 februarie, când peste 600.000 de manifestanți au protestat în toată țara, în ciuda faptului că în aceeași zi, guvernul anunțase abrogarea OUG 13. Protestele au devenit cunoscute, neoficial, și sub numele de Tineriada sau protestele #rezist, hashtag devenit simbolul mișcărilor de protest. Protestele s-au bucurat și de susținerea unor personalități autohtone.

Printre cei prezenți la proteste s-au numărat: filosoful Mihai Șora, scriitorul Mircea Cărtărescu, scriitorul T. O. Bobe, muzicianul Tudor Chirilă, actrița Maia Morgenstern, actrița Oana Pellea, regizoarea Sanda Manu, actorul Dragoș Bucur, cântăreața Dana Nălbaru, dramaturga Lia Bugnar, actorul Dan Bordeianu, actrița Cătălina Grama, actrița Medeea Marinescu, cântăreața Delia Matache, gimnasta Andreea Răducan, scriitoarea Ana Blandiana etc.

Ordonanța nr. 13/2017 a fost abrogată, iar ministrul Justiției, Florin Iordache, văzut principalul responsabil pentru introducerea ordonanței, a demisionat pe 8 februarie 2017, însă a fost ales ulterior președinte al Comisiei parlamentare speciale pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul Justiției.

Guvernele care s-au succedat celui condus de Sorin Grindeanu (demis prin moțiune de cenzură de propriul partid) au continuat seria de modificări la legile justiției, primite cu criticism din partea opoziției și președintelui Klaus Iohannis și un nou val de manifestații. Abuzul în serviciu, unul dintre cauzele mișcării de protest, a fost dezincriminat aproape complet pe 2 iulie 2018.

Protestele din România au inspirat și alte manifestații anticorupție, precum cele din Albania sau Franța. Protestele și evenimentele de pe scena politică românească au avut ecou și în presa internațională. The Washington Post pomenea de „subminarea” normelor democratice pluraliste și un „autoritarism incipient” în România, comparând evenimentele din țară cu cele din Polonia și Ungaria.

Susține proiectul goFM cu o donație:
Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)
goCHAT
gofmstudio
astăzi începând cu ora 21:00 la goFM.ro aveți o nouă ediție din City BEAT cu Florin OTROCOL
gofmstudio
asteptam mesajele dumneavoastra si prin WhatsApp la 0736.044.055
gofmstudio
in aceasta saptamana, "VINTAGE NIGHT CAFFE" se va difuza de la orele 21 pana la ora 4 a diminetii, urmat de "goMORNING" de la 5 la 9 cu Dana Daba, Daniela Sommer si Laurentiu S. Lup
gofmstudio
urmeaza la goFM.ro o noua informatie interesanta.
gofmstudio
Nomofobia – dependenţa de telefonul mobil
gofmstudio
ANUNT IMPORTANT: Emisia programelor din cadrul goNEWS GROUP RO & DE va fi intrerupta in aceasta seara incepand cu ora 21:30 pentru o perioada de maxim 15 min., intrucat vor incepe probele de emisie video ce se pot urmari si pe portalul partener HEDEX.tv Va multumim pentru intelegere.
Ghiță
Ghiță is back
Ghiță
Ghita + Muzica Gofm = LOVE
Mircea Pop
🤝🤝
gofmstudio
te salutam Mircea POP si bun venit in goFM.ro
gofmstudio
urmariti in aceste momente "CITY BEAT" cu Florin OTROCOL.
Customize
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on google
Share on print
Share on email
Share on telegram
Share on pocket
Share on xing
Share on vk
Share on skype

CELE MAI DISTRIBUITE ȘTIRI

Log In

Forgot password?

Forgot password?

Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

Your password reset link appears to be invalid or expired.

Log in

Privacy Policy

To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website. %privacy_policy%

Add to Collection

No Collections

Here you'll find all collections you've created before.

--:--
--:--
  • cover
    goFM
  • cover
    goFM Mobile
  • cover
    harmony Radio
  • cover
    goROCK
  • cover
    goJAZZ
  • cover
    go A TUTTI
  • cover
    goLOUNGE
  • cover
    goSPACE (NEW !!!)
  • cover
    goTRAFFIC (în curând)
  • cover
    TESTE - goFM ALBA IULIA
  • cover
    TESTE - goFM Câmpulung Muscel
  • cover
    TESTE - goFM Făgăraş
  • cover
    TESTE - goFM Constanţa
  • cover
    TESTE - goFM Iaşi