Asasinatul „ultimului împărat roman”

Considerat de contemporani dar si de istoricii moderni „ultimul dintre romani”, generalul Flavius Aetius a salvat Imperiul Roman de Apus de la distrugere, prelungindu-i agonia cu câteva decenii. Nascut in Moesia, dintr-o mama italiana si un tata scit sau german, Aetius a avansat rapid in cariera militara, gratie curajului si priceperii sale, petrecându-si multi ani ca ostatic la curtea regelui got Alaric si la cea a hunului Rugila, tatal lui Atilla. Aceasta perioada ii va fi de folos mai târziu, el deprinzând astfel tactica de lupta a barbarilor. In 425, Aetius a fost numit Magister militum pentru Galia (comandant suprem al trupelor de aici) si regent pentru imparatul Valentinian III, pe atunci un copil.

Timp de sapte ani, Aetius a asigurat ordinea la fruntariile nordice ale imperiului, batându-i pe vizigoti la Arles si respingând toate atacurile triburilor germanice de peste Rin. Cea mai mare provocare a aparut in 451, când o uriasa hoarda de huni a invadat Galia. In fruntea unei coalitii formate din romani, alani, vizigoti si burgunzi, Aetius a obtinut o stralucita victorie. Drept rasplata, imparatul a acordat mâna fiicei sale, Placidia, fiului lui Aetius, Gaudentius, desii ambii insuratei erau minori. Convins de camarila de care se inconjurase ca Aetius incearca, tocmai fiindca acum erau inruditi, sa-l rastoarne de pe tron, Valentinian III a poruncit ca generalul sa fie asasinat. Responsabilii morali ai acestei crime au fost sambelanul Heraclius si senatorul roman Peronius Maximus. Pe 21 septembrie 454, in timp ce curtea era adunata la Ravenna, spre a discuta unele chestiuni financiare, Valentinian a avut o disputa cu Aetius si, fara sa stea prea mult pe gânduri, l-a ucis cu pumnalul pe generalul dezarmat. Unul dintre curteni, Sidonius Apollinaris a avut curajul de a-i replica suveranului: „Stapâne, nu stiu ce motive ai avut sa faci asta, dar cred ca ai actionat ca un om care tocmai si-a taiat mâna dreapta cu cea stânga.” La putin timp dupa aceea, pe 16 martie 455, nesabuitul Valentinian va cadea si el victima unui atentat pus la cale de intrigantul Maximus, soldatii din garda, credinciosi amintirii lui Aetius, refuzând sa intervina, pentru a-l apara.

Susține proiectul goFM cu o donație:
Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)
goCHAT
gofmstudio
astăzi începând cu ora 21:00 la goFM.ro aveți o nouă ediție din City BEAT cu Florin OTROCOL
gofmstudio
asteptam mesajele dumneavoastra si prin WhatsApp la 0736.044.055
gofmstudio
in aceasta saptamana, "VINTAGE NIGHT CAFFE" se va difuza de la orele 21 pana la ora 4 a diminetii, urmat de "goMORNING" de la 5 la 9 cu Dana Daba, Daniela Sommer si Laurentiu S. Lup
gofmstudio
urmeaza la goFM.ro o noua informatie interesanta.
gofmstudio
Nomofobia – dependenţa de telefonul mobil
gofmstudio
ANUNT IMPORTANT: Emisia programelor din cadrul goNEWS GROUP RO & DE va fi intrerupta in aceasta seara incepand cu ora 21:30 pentru o perioada de maxim 15 min., intrucat vor incepe probele de emisie video ce se pot urmari si pe portalul partener HEDEX.tv Va multumim pentru intelegere.
Ghiță
Ghiță is back
Ghiță
Ghita + Muzica Gofm = LOVE
Mircea Pop
🤝🤝
gofmstudio
te salutam Mircea POP si bun venit in goFM.ro
gofmstudio
urmariti in aceste momente "CITY BEAT" cu Florin OTROCOL.
Customize
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on google
Share on print
Share on email
Share on telegram
Share on pocket
Share on xing
Share on vk
Share on skype

CELE MAI DISTRIBUITE ȘTIRI

Log In

Forgot password?

Forgot password?

Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

Your password reset link appears to be invalid or expired.

Log in

Privacy Policy

To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website. %privacy_policy%

Add to Collection

No Collections

Here you'll find all collections you've created before.

--:--
--:--
  • cover
    goFM
  • cover
    goFM Mobile
  • cover
    harmony Radio
  • cover
    goROCK
  • cover
    goJAZZ
  • cover
    go A TUTTI
  • cover
    goLOUNGE
  • cover
    goSPACE (NEW !!!)
  • cover
    goTRAFFIC (în curând)
  • cover
    TESTE - goFM ALBA IULIA
  • cover
    TESTE - goFM Câmpulung Muscel
  • cover
    TESTE - goFM Făgăraş
  • cover
    TESTE - goFM Constanţa
  • cover
    TESTE - goFM Iaşi