AMBITIA TURCIEI: Să trimită prima rachetă pe Lună în 2023

Turcia vrea să ajungă pentru prima dată pe Lună în 2023, în cadrul programului său naţional spaţial, a declarat, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează Reuters. „Prima aselenizare se va face cu rachetele noastre hibride naţionale şi autentice care vor fi lansate pe orbită la sfîrşitul anului 2023 prin cooperare internaţională”, a afirmat Erdogan, detaliind o misiune în două faze.

Erdogan nu a furnizat mai multe detalii privind această cooperare.

Luna trecută, Erdogan a discutat cu şeful Tesla şi SpaceX Elon Musk despre o posibilă cooperare în domeniul tehnologiilor spaţiale cu companii turce. În cadrul unui eveniment desfăşurat la Ankara, Erdogan a anunţat un program cu zece obiective strategice, printre care se numără şi trimiterea unui cetăţean turc într-o misiune ştiinţifică în spaţiu. Luna trecută, Turcia a lansat satelitul Turksat 5A pe orbită din SUA, în urma unei cooperări cu SpaceX. Satelitul Turksat 5B urmează să fie lansat în al doilea trimestru al lui 2021.

Turcia intenţionează să-şi realizeze obiective strategice în spaţiu în termen de zece ani, a mai spus Erdogan, adăugînd că ţara îşi va ameliora tehnologiile de lansare a sateliţilor şi că va înfiinţa un port spaţial împreună cu alte ţări aliate. „Picioarele noastre vor fi pe Pămînt, iar ochii noştri vor fi în spaţiu. Rădăcinile noastre vor fi pe Pămant, iar crengile noastre vor fi sus în cer”, a mai spus Erdogan

Susține proiectul goFM cu o donație:
Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)
goCHAT
gofmstudio
astăzi începând cu ora 21:00 la goFM.ro aveți o nouă ediție din City BEAT cu Florin OTROCOL
gofmstudio
asteptam mesajele dumneavoastra si prin WhatsApp la 0736.044.055
gofmstudio
in aceasta saptamana, "VINTAGE NIGHT CAFFE" se va difuza de la orele 21 pana la ora 4 a diminetii, urmat de "goMORNING" de la 5 la 9 cu Dana Daba, Daniela Sommer si Laurentiu S. Lup
gofmstudio
urmeaza la goFM.ro o noua informatie interesanta.
gofmstudio
Nomofobia – dependenţa de telefonul mobil
gofmstudio
ANUNT IMPORTANT: Emisia programelor din cadrul goNEWS GROUP RO & DE va fi intrerupta in aceasta seara incepand cu ora 21:30 pentru o perioada de maxim 15 min., intrucat vor incepe probele de emisie video ce se pot urmari si pe portalul partener HEDEX.tv Va multumim pentru intelegere.
Ghiță
Ghiță is back
Ghiță
Ghita + Muzica Gofm = LOVE
Mircea Pop
🤝🤝
gofmstudio
te salutam Mircea POP si bun venit in goFM.ro
gofmstudio
urmariti in aceste momente "CITY BEAT" cu Florin OTROCOL.
Customize
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on google
Share on print
Share on email
Share on telegram
Share on pocket
Share on xing
Share on vk
Share on skype

CELE MAI DISTRIBUITE ȘTIRI

  • Trending

    Partea BUNA a pandemiei care va rămâne actuala în orice condiții

    Odată cu începutul pandemiei, ne-am schimbat percepția asupra multor lucruri și am căpătat obișnuințe noi. Unele dintre aceste obișnuințe vor fi actuale încă mult timp după finalizarea pandemiei.  Să vedem care sunt acestea.  Igiena mâinilor Spălarea mâinilor în sine a devenit un proces conștient, care are algoritmi și reguli. Vă amintiți acele clipuri video și […] More

    Read More

  • Semne că fostul tău iubit se va întoarce la tine

    Este inevitabila ca, după despărțirea de o persoană pe care o iubești, să vină un moment în care te vei întreba dacă relația s-a încheiat cu adevărat sau dacă există șansa ca fostul tău să se întoarcă la tine. Cum să afli dacă despărțirea este definitivă? În etapa în care te întrebi acest lucru, poți […] More

    Read More

Log In

Forgot password?

Forgot password?

Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

Your password reset link appears to be invalid or expired.

Log in

Privacy Policy

To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website. %privacy_policy%

Add to Collection

No Collections

Here you'll find all collections you've created before.

--:--
--:--
  • cover
    goFM
  • cover
    goFM Mobile
  • cover
    goREBEL (NEW RADIO)
  • cover
    harmony Radio
  • cover
    goROCK
  • cover
    goJAZZ
  • cover
    go A TUTTI
  • cover
    goLOUNGE
  • cover
    goSPACE
  • cover
    goTRAFFIC (în curând)
  • cover
    TESTE - goFM ALBA IULIA
  • cover
    TESTE - goFM Câmpulung Muscel
  • cover
    TESTE - goFM Făgăraş
  • cover
    TESTE - goFM Constanţa
  • cover
    TESTE - goFM Iaşi